Gâdea: Aceasta a fost MANEVRA lui Cioloș. Nu i-a ieșit
Mihai Gâdea a spus că are o informație despre manevra lui Dacian Cioloș privind interviul de la Antena 3.
"Am informația că Dacian Cioloș a mizat pe faptul că voi anula interviul după o asemenea jignire. În aceste condiții - vă aduceți aminte cum a făcut la TVR când au spus că l-au cenzurat. Este campanie electorală și a vrut să strige: cenzură, cenzură, cenzură! Are aceiași consilieri ca Traian Băsescu. S-a gândit că după o astfel de jignire a publicului nu aș mai avea cum să îl invit. Eu sunt pentru libertatea de exprimare chiar și atunci când cineva este calomnios și are afirmații jignitoare la adresa unui număr important de oameni. În condițiile acestea, am zis să vedem ce are de spus", a spus Mihai Gâdea la "Sinteza Zilei".
Dacian Cioloş le-a răspuns marţi celor care i-au reproşat că merge la o emisiune la Antena 3.
"Eu sunt agronom la bază şi am învăţat că sunt anumite plante care cresc în mocirlă. Şi că nu poţi să-ţi faci meseria corect dacă nu ai curajul să şi cobori câteodată în mocirlă. Sigur, iei cizme de cauciuc ca să nu te murdăreşti complet sau faci un duş după aceea, dar trebuie să-ţi asumi şi partea asta", a spus Cioloş, la o dezbatere organizată de Grupul pentru Dialog Social.
VEZI ȘI: Gâdea a aruncat cu piatra în mocirla lui Cioloș. Lovitură după interviul Antena 3
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News