Gabriela Szabo anunţă că Tribunalul Bucureşti a decis reîncadrarea sa în funcţia de director general al CSM Bucureşti
Fosta campioană mondială şi olimpică la atletism Gabriela Szabo a anunţat, miercuri, pe contul personal de Instagram, că Tribunalul Bucureşti a anulat detaşarea emisă de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi a decis reîncadrarea sa în funcţia de director general al Clubului Sportiv Municipal Bucureşti.
De asemenea, primarul general al Municipiului Bucureşti a fost obligat la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale şi la plata cheltuielilor de judecată.
'La data de 23.11.2022 a fost pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Contencios Administrativ şi fiscal hotărârea în primă instanţă prin care a fost anulată dispoziţia de detaşare nr. 1245 emisă de Primarul Dan Nicuşor Daniel la data de 03.06.2022, ulterior anunţării acesteia pe o reţea de socializare. Suplimentar obligaţiei stabilită de instanţă în sensul încadrării Gabrielei Szabo în funcţia de director general al Clubului Sportiv Municipal Bucureşti, pârâtul primarul general al Municipiului Bucureşti a fost obligat la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale şi la plata cheltuielilor de judecată', menţionează Gabriela Szabo în mesajul postat pe site-ul de socializare.
La 3 iunie 2022, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţa că Gabriela Szabo, directorul general al Clubului Sportiv Municipal Bucureşti, va fi detaşată la conducerea Centrului Dalles, iar în locul ei va fi numit interimar unul dintre directorii adjuncţi. El a susţinut la momentul respectiv că staff-ul de conducere al clubului a ratat obiective competiţionale, a determinat plecarea unor oameni valoroşi şi a avut un management 'defectuos'.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat sesizarea DNA pentru mai multe nereguli depistate la CSM Bucureşti. Printre persoanele vizate ar fi şi Gabriela Szabo.
"Voi sesiza DNA pentru nereguli depistate la Clubul Sportiv Municipal (CSM București) ca urmare a unei verificări a Corpului de Control care a vizat activitatea CSM în perioada 2017-2022.
În anul 2018, CSM a plătit prime în valoare totală de 1.076.330 de lei unor angajați care nu aveau dreptul la acești bani, mai exact personalului administrativ. Primele pentru câștigarea competițiilor se puteau acorda potrivit legislației în vigoare la acel moment numai sportivilor și colectivelor tehnice (antrenori, medici, kinetoterapeuți).
O parte consistentă din suma totală achitată personalului administrativ, respectiv 190.965 de lei, a fost încasată în mai multe tranșe de directorul general al CSM, Gabriela Szabo tot sub formă de primă.
Totodată, Corpul de Control a identificat și un posibil conflict de interese generat de un contract încheiat de conducerea Clubului în 2018 cu o firmă cu care Gabriela Szabo a încheiat ulterior, în același an, un contract de cesiune de drepturi de autor.
Pe lângă aceste probleme, s-au constatat și că reorganizările succesive ale instituției, făcute în 2017-2019, au fost deficitare, neducând la o îmbunătățire a activității.
Litigiile din perioada 2018-2022 au generat costuri de 2.928.065 de lei reprezentând cheltuieli cu avocații. La acestea se adaugă despăgubiri și cheltuieli de judecată în valoare de 1.722.852 de lei (până la acest moment).
De asemenea, nu s-a găsit o bază de date a numărului de sportivi, pe secții și pe vârste, astfel că toate cifrele furnizate către PMB pentru intervalul 2018-2022 au fost niște aproximări nefundamentate.
În plus, nu există o procedură cu privire la transferul sportivilor, cu privire la criteriile care trebuie avute în vedere în procesul de selectare a unui sportiv, la cum se aproximează valoarea unui sportiv, fapt care a dus de-a lungul vremii la pierderi financiare.
În urma neregulilor administrative găsite, a fost sesizată comisia de disciplină și au fost dispuse măsuri de remediere a situației", scrie Nicuşor Dan pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News