Gabriela Ruse (locul 152 WTA) și Anca Todoni (locul 141 WTA) se află la doar un meci distanță de accederea pe tabloul principal al turneului de Grand Slam de la Wimbledon.
Ruse (26 de ani) a trecut de columbianca Emilia Arango (23 de ani, locul 122 WTA), scor 6-2, 6-3, respectiv de cehoaica Dominika SAlkova (19 ani, locul 149 WTA), scor 6-4, 6-3. În ”finala” calificărilor, Gabriela Ruse o va întâlni, astăzi, pe croata Lea Bosckovic (24 de ani, locul 199).
În calificări, Todoni (19 ani) a depășit-o pe rusoaica Ekaterina Makarova (28 de ani, locul 181 WTA), scor 6-3, 6-2, respectiv de australianca Kimberly Birrell (26 de ani, locul 132 WTA), scor 6-7 (2), 7-5, 6-4. În ultimul meci al calificărilor, Todoni se va confrunta cu iberica Nuria Parrizas-Diaz (32 de ani, locul 166 WTA).
Trei române, eliminate din turul inaugural
Alte trei românce au fost învinse încă din turul inaugural al calificărilor de la Londra, Irina Bara, Miriam Bulgaru și Andreea Mitu.
Irina Bara (29 ani, 220 WTA) a fost eliminată de jucătoarea cehă Gabriela Knutson (27 ani, 231 WTA), cu 7-6 (6), 6-1, după ce românca a condus cu 2-0 și 4-2 în primul set.
Miriam Bulgaru (25 ani, 219 WTA) a fost întrecută de neozeelandeza Lulu Sun (23 ani, 123 WTA), cu 6-2, 6-1.
Andreea Mitu (32 ani, 212 WTA) a fost învinsă de australianca Maya Joint (18 ani, 172 WTA) cu 6-2, 6-3, scrie Agerpres.
Tragerile la sorți pentru Wimbledon
Vineri, 28 iunie, va avea loc tragerea la sorți a tabloului principal la cel de-al treilea turneu e Grand Slam al anului, Wimbledon.
România are patru jucătoare prezente direct pe tabloul principal, Sorana Cîrstea (locul 29 WTA), Ana Bogdan (locul 50 WTA), Jaqueline Cristian (locul 62 WTA) și Irina Begu (locul 127 WTA, care participă în baza clasamentului protejat).
Citește și: Gabriela Ruse și Kristina Mladenovic, titlu de dublu la Ilkley
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Evaluarea Națională 2024. Cum au fost subiectele la Limba Română. Prof. Gheorghița Badea, analiză: "Noi ne aşteptam"
- Adrian Zuckerman, despre numirea lui Mark Rutte la șefia NATO: O rușine a lumii. Acest lucru a costat România miliarde de euro!
- Problema din umbra controversei e-TVA. Gabriel Biriș: Nu putem aduce nepalezi sau filipinezi. Omoară încrederea cetățenilor
- Motivul pentru care SUA au cerut României să doneze un sistem Patriot către Ucraina. Adrian Zuckerman arată "greșeala": Cum este posibil? O nebunie
- PNL face jocul USR, riscând votul la parlamentare. Ciolacu poate întoarce masa
- Vremea azi, 1 iulie. Oana Păduraru, meteorolog ANM: "Temperaturi de până la 37 de grade, la noapte vijelii și grindină". Zonele vizate
- După e-Factura, e-TVA. Gabriel Biriş, totul despre sistemul care a revoltat mediul economic - Video
- Elena Lasconi, primele declarații după consultările cu premierul Marcel Ciolacu: Acest dialog nu îşi avea rostul
- Horoscop 1 iulie 2024: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Mercur face un trigon cu Neptun. Zodia căreia nu îi priește deloc acest aspect
- Lună Nouă în Rac pe 6 iulie. Cele trei zodii avantajate de eveniment astrologic special! - Video