Gabriela Firea, programe sociale finanțate de Primăria Capitalei în valoare totală de peste 43 de milioane de euro-video
Gabriela Firea continuă bilanțul la Primăria Capitalei, după doi ani de mandat.
O componentă importantă a vieții unui oraș este cea socială. Primăria Municipiului București a abordat problemele identificate în această zonă, în ultimii doi ani, printr-o serie de programe sociale.
Primarul General, Gabriela Firea: "Am inițiat programe menite să încurajeze natalitatea, să faciliteze integrarea, să sprijine familiile în întreținerea și educarea categoriilor sociale vizate și să contribuie la o dezvoltare cât mai echilibrată a familiei. Sumele alocate până în prezent, de la debutul acestor programe, se ridică la peste 43 de milioane de euro."
La propunerea Primarului General, Consiliul General al Municipiului București a aprobat acordarea următoarelor stimulente, menite să ajute categoriile defavorizate dar și să încurajeze tinerii să-și întemeieze familii și să aducă pe lume copii:
- Stimulent financiar pentru nou-născuți în valoare de 2500 de lei
Suma alocată până în prezent: 10 milioane euro
Beneficiul este reglementat prin HCGMB nr. 209/08.06.2017, iar sumele se acordă prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București.
Beneficiari sunt părinții copiilor nou-născuți, cu domiciliul sau reședința pe raza administrativ-teritorială a municipiului București de cel puțin 6 luni la momentul depunerii cererii, ai căror copii s-au născut într-o maternitate din cadrul unităților sanitare cu paturi, publice sau private, de la nivelul municipiului București, care nu înregistrează datorii față de bugetul local.
- Stimulent pentru copii cu handicap în valoare de 1000 de lei/lună
Suma alocată până în prezent: 8 milioane euro
Programul, reglementat prin H.C.G.M.B. nr. 292/2017, se adresează copiiilor cu handicap, cu domiciliul sau reședința pe raza administrativ teritorială a municipiului București. În acest caz, este necesar ca cel puțin unul dintre părinți să aibă domiciliul stabil pe raza municipiul București, cu cel puțin 6 luni înainte de depunerea cererii.
- Stimulent pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap în valoare de 500 de lei/lună
Suma alocată până în prezent: 22 milioane euro
Beneficiarii stimulentului sunt adulții cu handicap, încadraţi în oricare dintre cele 4 grade de handicap, care au domiciliul sau reședința pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti, si pentru care certificatul de încadrare este emis de către una din Comisiile de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap de la nivelul sectoarelor municipiului București. Acordarea stimlentului a fost aprobată în anul 2017, prin HCGMB nr. 330.
- Stimulent pentru familii monoparentale în valoare de 1.200 de lei pe lună
Suma alocată până în prezent: 14.000 euro
Beneficiarii ajutorului social comunitar pentru familia monoparentală sunt familiile cu domiciliul sau reședința pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti, formate din persoana singură și copiii în vârstă de până la 18 ani aflați în întreținere și care locuiesc împreună cu aceasta. Ajutorul social comunitar se acordă lunar familiilor monoparentale, al căror venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 530 lei inclusiv. Sprijinul a fost instituit prin HCGMB nr. 492/2017.
- Stimulent financiar pentru constituirea familiilor, în valoare de 1.500 de lei
Suma alocată până în prezent: 3 milioane euro
Stimulentul se acordă pentru familiile în care cel puțin unul dintre soți se află la prima căsătorie, cel puțin unul dintre soți are domiciliul sau viza de reședință pe raza municipiului București, cu 6 luni înainte de depunerea cererii, și are vârsta cuprinsă între 18-35 ani. cel puțin unul dintre soți se află la prima căsătorie;
- Premii pentru performanță școlară, în valoare de 600 de lei și premii pentru merite școlare deosebite, în cuantumuri cuprinse între 300 și 1.000 de lei
- Premii pentru cuplurile care aniversează 25, 50 sau 70 de ani de căsătorie
25 de ani – 1.000 de lei
50 de ani – 1.500 de lei
70 de ani – 3.000 de lei
Ultimele două categorii de premii au fost aprobate în luna iunie a acestui an.
Vezi si: 20 de clădiri din Bucureşti, consolidate. Gabriela Firea: Se lucrează
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News