"O idee pe cât de generoasă și ofertantă, pe atât de greu de pus în practică dată fiind amploarea fenomenului. Vor fi fost destui care să fie sceptici față de utilitatea unei noi stra-tegii guvernamentale, în condițiile în care există nenumărate alte docu-mente similare, și tocmai de aceea, documentul produs de echipa de la Palatul Victoria a atras atenția în primul rând pentru că este diferită de toate strategiile întocmite până acum.
În fapt, așa cum recunoaște chiar unul dintre autorii documentului, pe fond avem de-a face cu un compendiu de măsuri deja prevăzute în di-verse strategii sectoriale elaborate de mai multe ministere, prioritizate în funcție de sustenabilitatea și aplicabilitatea lor din punctul de vedere al actualului Guvern. Originale sunt selecția și prezentarea, una atractivă, ușor de urmărit, colorată, chiar veselă am putea spune. Primul pas a fost făcut, ne-au captat atenția", precizează Gabriela Firea.
"Așteptăm însă cu inte-res continuarea. Pentru că dincolo de ambalaj, Pachetul cuprinde, în această fază, idei de politici publice și sursele teoretice de finanțare, fiind listate la această rubrică aproape toate măsurile programelor operaționale active în acest exercițiu bugetar al Uniunii Europene. Numai că pentru ca fondurile europene să fie accesate avem nevoie de proiecte, iar pentru a pune în practică politicile publice avem nevoie de acte normative.
[citeste si]
În plus, oricâtă determinare ar avea Guvernul și oricât sprijin ar găsi în această direcție, implementarea Pachetului nu va putea fi făcută decât progresiv, ceea ce va presupune o prioritizare a acțiunilor. Partidul Social Democrat nu are cum să nu sprijine un astfel de demers, care se bazează în bună parte pe „Strategia națională privind in-cluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020" elabo-rată de Guvernul Ponta, de unde a preluat principalele obiective. Marile proiecte și strategii păcătuiesc, de cele mai multe ori, prin aceea că nu rezistă schimbărilor de guverne și sunt modificate, amânate sau igno-rate, funcție de prioritățile noilor decidenți.
De aceea, cel mai important sprijin de care ar avea nevoie acest plan de acțiuni ar fi angajamentul par-tidelor că după ce acest guvern tehnocrat își va fi încheiat mandatul, la sfârșitul acestui an, să-și asume în continuare punerea lui în practică. Există, desigur, și riscul ca acest document să nu fie decât un ambalaj atractiv pentru strategiile deja existente, dar chiar și așa este de luat în seamă pentru punerea pe tapet a unei probleme serioase în mod coe-rent.
Combaterea sărăciei este un proiect național major, care este firesc să aducă laolaltă toate forțele progresiste ale țării. Iar acum avem o șansă în plus, pentru că am scăpat de problema orgoliilor în stabilirea pater-nității politice a acestui Pachet" a mai precizat senatorul PSD, Gabriela Firea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă