'Vă spun cu toată sinceritatea, în faţa sfintei cărţi (Biblia - n.r): prefer să îmi dau demisia dacă voi observa că sistemul e mai tare ca mine. Prefer să plec decât să patronez o astfel de situaţie, în care o şcoală e reabilitată pe un program BEI, deci intenţiile sunt formidabile, iar acel şantier, în loc să dureze un an, cât prevedea contractul, a durat zece ani de zile', a afirmat primarul general.
Edilul a spus că în iunie a aflat că lucrările de reabilitare a şcolii, începute în urmă cu zece ani, nu au putut fi încheiate 'din cauza unor licitaţii controversate, a unor firme care nu şi-au făcut datoria, a unor funcţionari care, cu siguranţă, nu au fost în slujba cetăţeanului'.
'Atunci mi-am dat seama că se poate, se poate învinge sistemul. Şi sistemul nu este ceva impersonal. Nu este ceva intangibil, este răul care s-a permis, din păcate, în administraţia publică locală - nu peste tot, fiindcă nu e corect să generalizăm - dar în unele din aceste unităţi. Iar doamna directoare (a şcolii - n.r.) mi-a demonstrat că există o şansă pentru noi toţi că cea mai importantă resursă pe care o avem ca oraş şi ca ţară sunt oamenii, prin puterea, forţa lor', a spus primarul general.
Gabriela Firea a reamintit că are şi ea trei băieţi, iar pe cel mijlociu l-a dus dimineaţă la grădiniţă. În context, ea le-a transmis copiilor prezenţi la festivitate că 'cea mai mare avere' pe care le-o o pot lăsa moştenire părinţii şi bunicii este de a merge la şcoală.
'Nu trebuie să vă lase case, maşini, conturi în bancă. Acestea se pot pierde într-o noapte. Într-o noapte se poate pierde orice valoare materială. Dar ce avem în suflet, credinţa noastră, puterea noastră interioară şi ceea ce am învăţat de la părinţi, bunici şi dascăli (...) vă va rămâne în suflet şi minte întreaga viaţă', a declarat Firea.
La rândul său, primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a precizat că, în urmă cu şapte ani, când deţinea funcţia de viceprimar al sectorului, fiind responsabil cu problemele legate de învăţământ şi sănătate, nu a putut soluţiona problema Şcolii Eugen Barbu.
'Era o problemă şi a Sectorului 1: aveam bani, dar nu puteam interveni în această unitate. Era un program de zece ani care trena. Numai în echipă putem rezolva problemele Sectorului 1 şi ale Bucureştiului', a declarat el.
Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, a oficiat o slujbă de binecuvântare. El a transmis şi mesajul Patriarhului Daniel la început de an şcolar. Gabriela Firea care a vizitat, pe 17 iunie, Şcoala 'Eugen Barbu', declara, la momentul respectiv, că o astfel de întârziere a lucrărilor este inadmisibilă şi îşi exprima speranţa că începând din septembrie elevii vor putea studia în această clădire.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă