Gabriela Firea, apel la Klaus Iohannis. "GAFE de tot râsul"
Vicepreședintele PSD Gabriela Firea face un apel la prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis.
"În încercarea de a-și justifica micul imperiu imobiliar, Iohannis se acoperă de penibil Klaus Werner Iohannis nu poate găsi o explicație legală pentru modul în care a dobândit cele șase case, așa că de fiecare dată când este nevoit să vorbească despre acest subiect, minte și face gafe de tot râsul", a declarat Gabriela Firea, potrivit unui comunicat remis DC News.
Senatoarea PSD a adăugat: "Pentru că n-au ținut explicațiile potrivit cărora din banii strânși pe meditații, sau din cei de la nuntă, sau din moșteniri, a putut strânge suma necesară pentru a-și clădi micul său imperiu imobiliar, acum Iohannis crede că îi poate păcăli pe români și spune că, de fapt, casele lui sunt modeste. Are chiar tupeul să compare valoarea lor cu un apartament în București, în condițiile în care, potrivit evaluărilor din presă, acestea valorează cel puțin trei sferturi de milion de euro! Facem un apel către domnul Iohannis, să vină în fața românilor și să explice o dată pentru totdeauna cum și-a dobândit averea imobiliară, deoarece, până acum, tot ce a reușit să facă a fost să se acopere de penibil".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News