Gabriela Firea: Băsescu, în situația de a stoarce lacrimi de la electorat
Purtătorul de cuvânt al PSD în perioada campaniei prezidențiale, Gabriela Firea, a dat detalii despre consultările care au loc în interiorul partidului.
Inițiativa președintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu de suspendare a președintelui Traian Băsescu va fi discutată în interiorul PSD.
Purtătorului de cuvânt al campaniei prezidențiale, Gabriela Firea, afirmă: "În acest moment există două curente de opinie – pe de o parte, ideea că orice om, fie el preşedinte sau simplu cetăţean, atunci când încalcă legile ţării, şi mai ales Constituţia, trebuie să plătească de îndată, şi nu la o dată ulterioară. Şi celălalt punct de vedere, cu privire la faptul că o campanie electorală pentru referendum nu ar face decât să-l pună pe Traian Băsescu în situaţia de a se victimiza şi de a mai stoarce lacrimi de la electorat, spunând că nu este lăsat să-şi încheie în mod democratic mandatul şi să meargă la pensie după două mandate prezidenţiale. Zilele acestea vom avea o şedinţă la vârful PSD şi se va lua o decizie pe care o vom comunica. Va trebui să analizăm foarte profund, inteligent, toate argumentele – şi pro, şi contra", a explicat Gabriela Firea.
CITEȘTE ȘI: Gabriela Firea și Dan Șova îl atacă pe Klaus Iohannis cu argumente de la DNA
Senatorul PSD a afirmat că este nevoie de o decizie, invocând posibilitatea de a semna scrisoarea lui Călin Popescu Tăriceanu. „Ca parlamentar mă voi supune şi eu acelei decizii. Este nevoie de o decizie zilele următoare, pentru că există şi posiblitatea aceasta de a semna scrisoarea preşedintelui Senatului", a adăugat ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News