Iată anunțul integral făcut, miercuri, de Ministerul Afacerilor Interne:
”Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, propune sancţiuni mai mari pentru faptele de ultraj comise asupra poliţiştilor.
În acest sens, la iniţiativa vicepremierului Gabriel Oprea, Ministerul Afacerilor Interne a elaborat un proiect de modificare a două articole din Codul Penal, respectiv, Articolul 257 - Ultrajul şi Articolul 279 - Ultrajul judiciar, în sensul majorării pedepselor pentru aceste fapte, cu scopul de a descuraja acţiunile violente îndreptate împotriva reprezentanţilor autorităţii statului.
Conform inițiativei legislative, faptele, așa cum sunt ele prevăzute în Codul Penal, comise asupra unui polițist, jandarm, procuror sau judecător, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii urmează a se sancţiona cu pedeapsa prevăzută pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu două treimi.
Totodată, proiectul de modificare include majorarea pedepselor pentru faptele de ultraj care au ca victime celelalte categorii de funcţionari publici care îndeplinesc funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
Vezi și: Anunț surpriză! Cătălin Predoiu negociază cu PSD
Această decizie are ca scop înăsprirea pedepselor pentru acest tip de fapte și implicit întărirea autorităţii celor care reprezintă statul român şi ale căror atribuţii de serviciu sunt exercitate în domeniul prevenirii faptelor antisociale şi aplicării legii.
Protecţia prin legea penală asigurată angajaților MAI și celorlalţi funcţionari investiţi cu autoritatea statului reprezintă o garanţie a exercitării atribuţiilor ce le revin acestora şi nicidecum un privilegiu.
“Evenimentele înregistrate în ultimul timp, cât şi analizele pe care le-am făcut cu structurile de specialitate ale MAI, mă determină să am această iniţiativă. Susţin cu tărie, că cei care reprezintă autoritatea statului trebuie să fie respectaţi şi mai bine protejaţi de lege”, a afirmat viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea.
Proiectul de act normativ a fost înaintat Ministerului Justiţiei, având în vedere competențele acestuia de reglementare a cadrului normativ şi instituţional al sistemului judiciar şi al înfăptuirii justiţiei ca serviciu public.
Conform analizelor realizate la nivelul Poliţiei Române, în anul 2014 au fost sesizate 591 de fapte de ultraj, iar în primele 6 luni ale anului 2015, au fost sesizate 247”.
Citește și: Lovitură de teatru la Iași! Cine vrea să fie primar
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!