Data actualizării:
Data publicării:

Gabriel Oprea: Mă consider nevinovat

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României, Gabriel Oprea, spune că a luat act de comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi afirmă că ''suspiciunea invocată nu este întemeiată'', adăugând că este datoria magistraţilor să clarifice acest aspect.

Am luat act de comunicatul DNA şi despre suspiciunea invocată astăzi de procurori în ceea ce mă priveşte. Nu cunosc alte detalii cu privire la acest caz în afara celor transmise public de către DNA şi nu voi comenta suplimentar presupusele fapte.Mă consider nevinovat şi consider că suspiciunea invocată nu este întemeiată. Este însă datoria magistraţilor să clarifice acest aspect, astfel încât adevărul să iasă la lumină.

Ca şi până acum, voi da curs solicitărilor DNA şi voi contribui cu toate informaţiile şi detaliile care îmi vor fi cerute. În soluţionarea acestui caz voi uza de orice mijloc constituţional şi legal de care dispun, precizează fostul vicepremier Gabriel Oprea, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, cere sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale faţă de Gabriel Oprea, în dosarul în care sunt cercetaţi foşti şefi ai DIPI. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel