Data publicării:

Gabriel Oprea: Consider că nu am abuzat de funcția ce mi-a fost încredințată

Autor: Alexandra Petrovici | Categorie: Politica
WhatsApp

Miercuri, fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, și-a susținut punctul  de vedere în fața colegilor senatori înainte ca aceștia să voteze pentru a fi sau nu urmărit penal. Oprea a declarat din nou că nu a încălcat legea și nu a beneficiat de privilegii în plus față de alți miniștri de Interne.  

”Sunt azi în fața dumneavoastră în semn de respect față de Senatul României. Am obligația de a spune două lucruri importante: am obligația să îmi spun punctul de vedere față de suspiciunile față de care este solicitată începerea urmăririi penale.  Am o obligație față de solicitarea procurorilor. Nu am cerut și nu am avut nimic în plus față de alți miniștri de Interne. 

Consider că nu am abuzat de funcția ce mi-a fost încredințată, nu am beneficiat de drepturi în afara legii și mă consider nevinovat. Toate argumentele vor fi prezentate pe larg în fața magistraților”, a declarat Gabriel Oprea.

Acesta a mai declarat că le cere colegilor săi să voteze pozitiv cererea privind încuviințarea urmăririi penale. 

”Îmi mențin acest punct de vedere. Este în interesul meu ca adevărul să iasă la lumină în cel mai scurt timp”, a mai spus fostul ministru. 

Comisia juridică din Senat a încuviințat marți cererea DNA de începere a urmării penale în cazul lui Gabriel Oprea. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel