Data publicării:

Gabriel Oprea, la DNA

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Fostul vicepremier Gabriel Oprea s-a prezentat miercuri la sediul DNA pentru a i se comunica luarea măsurilor asigurătorii în dosarul privind Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), potrivit unor surse judiciare.

La începutul lunii martie, procurorii Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul DNA au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Oprea pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în dosarul în care sunt cercetaţi şi foşti şefi ai DIPI. 

DNA a precizat că, în 13 iulie 2015, Gabriel Oprea, în calitate de ministru de Interne și ordonator de credite, cu ajutorul lui Nicolae Gheorghe, secretar de stat în cadrul DIPI, și Gabriel-Nicolae Pavel, șef al Serviciului juridic, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de poliție și a aprobat achiziția unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor.

[citeste si]

Pe data de 15 februarie, DNA a anunțat că s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de Nicolae Gheorghe, chestor principal de poliție, la data faptelor șef al DIPI cu rang de secretar de stat, pentru complicitate la abuz în serviciu și două infracțiuni de deturnare de fonduri.

În același dosar, sunt urmăriți penal Gabriel Nicolae Pavel, comisar șef de poliție, la data faptei șef al Serviciului juridic DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, Marian Dănuț Iacob, comisar șef, la data faptei șef al Diviziunii Administrative în DIPI, pentru deturnare de fonduri, în formă continuată (trei acte materiale), și Nelu Zărnică, chestor principal de poliție, la data faptei adjunct al șefului DIPI cu rang de subsecretar de stat, pentru deturnare de fonduri, în formă continuată (două acte materiale).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel