Data publicării:
Gabriel Leş la reuniunea miniştrilor apărării din statele NATO. Ce a transmis ministrul
Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a reiterat importanţa unităţii şi indivizibilităţii aliate 'ca premise fundamentale pentru formularea unor răspunsuri coerente în faţa provocărilor actuale', în cadrul Reuniunii miniştrilor apărării din statele membre NATO, desfăşurată la Bruxelles.
În prima zi a Reuniunii, cele două sesiuni de lucru în format aliat 's-au axat pe postura de descurajare nucleară a Alianţei, respectiv modificările şi implicaţiile pentru organizaţie în ceea ce priveşte evoluţiile referitoare la Tratatul privind forţele nucleare cu rază intermediară de acţiune (INF)', arată un comunicat de presă remis, joi, de Ministerul Apărării Naţionale.
Conform sursei citate, ministrul Gabriel Leş 'a reiterat importanţa unităţii şi indivizibilităţii aliate, ca premise fundamentale pentru formularea unor răspunsuri coerente în faţa provocărilor actuale'. 'Ultima serie de consultări, în format cină de lucru, cu participarea Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Federica Mogherini, precum şi a reprezentanţilor Suediei şi Finlandei, s-a axat pe tema impactului dezvoltării tehnologiilor disruptive asupra securităţii colective, precum şi pe aspecte legate de cooperarea NATO-UE în domeniul apărării. În acest context, miniştrii aliaţi au prezentat iniţiative naţionale în domeniul inovaţiei şi au dezbătut provocările generate de acestea la nivelul politicilor NATO', mai arată comunicatul.
Ministrul român a subliniat că investiţiile la nivel naţional, precum şi proiectele colaborative la nivel aliat, 'trebuie să devină un spaţiu important de cooperare între Uniunea Europeană şi NATO'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News