Data publicării:

Gabi Firea, "boboc" în politică: Vreau să muncesc cinstit și onest

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
firea
firea

Fosta realizatoarea TV Gabriela Vrânceanu Firea, proaspăt intrată în politică, a declarat marți la preluarea mandatului de parlamentar că vine în Legislativ ”cu gânduri bune”, dar ”nu cu gândul de a salva România” ci ”să muncească cinstit, onest, să nu mintă” și să-și facă autocritica atunci când greșește.

”Am venit la treburile mele la Senat cu gândul doar să bifez acest moment dar recunosc, când m-am așezat în fața doamnelor (funcționarelor care se ocup de actele noului Legislativ, n.red.) și mi-au dat să completez formularele care atestau încă odată calitatea de Senator al României, recunosc că am avut palpitații”, a declarat, marți, Gabriela Vrânceanu Firea la Senat, citează NewsIn.

"Nu vin aici cu gândul de a salva România, nu poate s-o salveze decât Dumnezeu dar vin cu gândul să muncesc cinstit, onest, să nu mint și să îmi fac autocritica atunci când greșesc pentru că sunt convinsă că așa cum greșește orice om și un parlamentar mai are voie să greșească, totul este să nu persiste în aceșe greșeli și să nu facă lucruri rele în mod intenționat”, a mai declarat senatoarea, recunoscând că noul statut presupune multă muncă, deoarece este un domeniu nou pentru ea.

”Cred că trebuie să învăț foarte multe de la colegii mei mai experimentați care sunt la a doua sau a treia legislatură și să nu vin de pe poziția atotștiutorului. Vin cu modestia omului care este la început de drum pentru că eu am fost la un vârf de carieră în presă, dar în politică sunt la început, sunt un boboc cum se spune”, a conchis fosta realizatoare TV.

Ea a susținut că s-a alăturat Camerei Superioare a Parlamentului cu ”gânduri bune” pe care ”le-a preluat de la toți alegătorii ei din Ilfov” și și-a propus ”să rezolve măcar o parte din problemele” cu care se confruntă cetățenii din Colegiul în care a candidat.

”Gândurile sunt bune, sunt acelea pe care le-am preluat de la toți alegătorii mei din Ilfov, din cele 20 de localități pe care le-am vizitat și nu așa din mașină, ci din ușă în ușă. Am avut o campanie foarte frumoasă, în sensul că am vrut să cunosc toți cetățenii, toate problemele colegiului meu, Colegiul 1 Senat, circumscripția 25 și am plecat cu gândul să rezolv măcar o parte din aceste probleme. Ele au caracter fie național, fie local, problemele naționale le știm cu toții: lipsa locurilor de muncă, pensii foarte mici pentru cei de vârsta a treia, probleme pentru familiile care au copii mici și nu îndrăznesc să se mai gândească la alți moștenitori, pentru că realmente nu le ajung banii nici pentru cei pe care îi au iar problemele locale sunt cele care țin de transport, cele care țin de finalizarea rețelelor de gaze, de alte utilități, de asfaltare”, a mai spus ea.

Mai mult, Gabriela Vrânceanu Firea a explicat că în colegiul ei sunt sate care s-au dezvoltat în perioada de boom imobiliar,  ”dar care au rămas în urmă din punct de vedere al infrastructurii”, dar speră că va putea avea "o contribuție semnificativă" la mai binele locuitorilor din aceste localități.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel