Data publicării:

G20 - un eşec cu privire la situația din Siria

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
rusia
rusia

Criza siriană a divizat participanții la summit-ul  G20 de la Sankt Petersburg, după ce SUA au acuzat cu o zi înainte Rusia că ţine "ostatică" ONU, comentează France Presse. Potrivit unor surse apropiate președintelui Rusiei, discuţiile nu au dus la progrese, subliniind în acelaşi timp că Vladimir Putin a avut grijă să nu agraveze tensiunile.

Dineul oficial de joi seara a fost consacrat în mare războiului civil din Siria, fiecare parte expunând-şi opiniile cu privire la acuzaţiile de utilizare a armelor chimice şi oportunitatea unui atac împotriva regimului de la Damasc, aşa cum îşi doreşte preşedintele american Barack Obama.

"Forţele au fost împărţite aproape într-o manieră egală", a declarat agenţiilor ruse de presă Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin.

 Rusia, un aliat puternic al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, se opune oricărei intervenţii militare americane, avertizând că-şi va exercita dreptul de veto în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite şi agitând spectrul unei escaladări militare în regiune. În acest context, ambasadoarea americană de pe lângă ONU a acuzat, joi, Moscova că a luat "ostatic" Consiliul de Securitate al ONU. "Nu există nicio posibilitate de progres în Consiliul de Securitate", a denunţat Samantha Power.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, făcea, vineri dimineață,  încercări de a salva ceea ce se mai poate. Responsabilul Naţiunilor Unite s-a întâlnit vineri cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, cu premierul turc Recep Tayyip Erdogan, doi reprezentanţi ai taberei favorabile unei intervenţii, precum şi cu cancelarul german Angela Merkel, care a reafirmat că nu poate fi decât o soluţie politică la situaţia din Siria.

Angela Merkel, rezervată în problema Siriei din cauza alegerilor

Angela Merkel i-a cerut lui Ban Ki-moon să furnizeze "cât mai repede posibil" rezultatele anchetei inspectorilor Naţiunilor Unite cu privire la atacul chimic din 21 august.

Angela Merkel, care a avut mai multe întâlniri bilaterale în cadrul summit-ului G20 de la Sankt Petersburg, confruntată cu alegeri în două săptămâni şi sperând la al treilea mandat, doreşte să calmeze opinia publică germană, în majoritate antimilitaristă.

Totodată, şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, avea pe agenda de vineri o întâlnire cu omologul său rus Serghei Lavrov.

În noaptea de joi spre vineri, preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul britanic David Cameron au abordat criza siriană într-o întâlnire bilaterală. Prim-ministrul britanic declarase, joi, că există noi dovezi de utilizare a armelor chimice în Siria.

 O întâlnire importantă în cadrul summit-ului G20 a fost şi cea dintre preşedintele Barack Obama şi cel chinez Xi Jinping, a cărui ţară, la fel ca Rusia, blochează, în Consiliul de Securitate al ONU orice rezoluţie privind o intervenţie militară împotriva Damascului, însă niciun fel de informaţii cu privire la Siria nu au răzbătut în urma acestei întrevederi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel