
Furtuna tropicală Ian a crescut în intensitate şi a devenit uragan de categoria 1 pe măsură ce se apropie de vestul Cubei, a anunţat luni Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, potrivit AFP.
"Ian se transformă într-un uragan", a explicat NHC, avertizând că "se aşteaptă la o nouă intensificare rapidă astăzi". Scala Saffir-Simpson de clasificare a intensităţii uraganelor variază de la 1 (cel mai puţin intens) la 5.
Ian se îndrepta spre nord-vest, în direcţia vestului Cubei şi a Insulelor Cayman, însoţit de vânturi care ating viteze de 120 de kilometri la oră, a precizat NHC. Uraganul este aşteptat să lovească cu precădere vestul Cubei luni, a precizat NHC. În SUA, locuitorii din Florida (sud) se pregătesc şi ei de sosirea uraganului. NHC a emis o avertizare de uragan pentru coasta de vest a statului, inclusiv pentru Tampa Bay.
Duminică, guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a declarat stare de urgenţă în toate cele 67 de comitate, iar autorităţile şi-au intensificat pregătirile înaintea sosirii uraganului.
"Aşteptaţi-vă la ploi abundente, vânturi puternice, viituri, un val de furtună şi chiar de tornade izolate", a precizat el.
"Niciodată nu este prea devreme să te pregăteşti"
Guvernatorul i-a îndemnat pe locuitori să îşi facă provizii de alimente, apă, medicamente şi combustibil, precum şi să se pregătească pentru întreruperi de energie electrică. DeSantis a mobilizat 2.500 de membri ai Gărzii naţionale pentru a ajuta la eforturile de pregătire.
Mai multe municipalităţi din Florida, cum ar fi Miami, Fort Lauderdale şi Tampa, au început să distribuie saci de nisip locuitorilor pentru a-i ajuta să-şi protejeze casele de inundaţii. Preşedintele american Joe Biden a plasat 24 de comitate sub stare de urgenţă, ceea ce permite deblocarea ajutoarelor federale.
"Niciodată nu este prea devreme să te pregăteşti", a scris pe Twitter primarul oraşului Tampa, Jane Castor.
Uraganul Fiona a lăsat în urma sa morţi şi distrugeri săptămâna trecută în Caraibe, unde cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa, dar şi pe coasta de est a Canadei, unde a făcut două victime.
Citește și:
Adela Popescu și Cabral, surprinși de Uraganul Fiona. "Mă simt ca-n anii '80 în Berceni" - Video/Foto
Cabral și Adela Popescu au fost surprinși de Uraganul Fiona. Cei doi se află în această perioadă în Republica Dominicană pentru filmările emisiunii "Sunt celebru, scoate-mă de aici!" și au postat pe rețelele de socializare imagini cu dezastrul provocat de Uraganul Fiona.
"Hai că s-a înmuiat Fiona, cred că ce a fost mai rău a trecut. Probabil nu mai avem țiglă pe casă, în toate camerele e plin de apă, curent electric nu mai e de vreo șase ore... A fost noapte grea, ne-am strâns toți în două camere și am pus în geamuri saltelele de la paturile eliberate... apoi am vegheat copiii cum dorm în timp ce Fiona urla ca nebuna și lovea casa cu toate sărăciile pe care le-a găsit prin zonă, de-am zis că se fărâmă. Vântul se pare că i-a dat cu 140km/h și cu toate că estimările inițiale au fost că ochiul uraganului trece la 100 km de noi... a fost la 18 km distanță.
Experiență intensă, da' ne-am fi lipsit de dânsa cu mare drag... Acum trebuie să mai stăm închiși în casă niște ore, că nu s-a potolit de tot, apoi... s-a săvârșit. Toată lumea safe, Radu+Adela+TrioBombă sunt bine și ei. În imagine curtea din spate, cu masa spartă și găurită de țiglele de pe casă", a povestit Cabral pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- În vreme ce Austria ne ține la distanță de Schengen, Franța și Germania ne vor membri UE de clasa a doua. Raportul aflat la Bruxelles
- Doi ani posibili pentru marele cutremur care ar lovi România, conform lui Mărmureanu
- Narcisa Suciu, mărturisiri despre relația cu tatăl fiicei sale, care era însurat cu altă femeie, când a rămas însărcinată: "Nu am avut remușcări". Ies împreună în oraș toți trei
- Mircea Badea, despre Pescobar: Arată, vorbește și emană ceea ce ar trebuie să emane un om de afaceri adevărat în România
- Av. Adrian Cuculis, după cazul Donca: Cunosc cel puțin zece vedete autohtone serioase care au fost păcălite cu criptomonede
- BANCUL ZILEI: Bulă, compunere despre dragostea de țară
- Guvernul pune prag de 2.000 de lei pentru plățile cash. Mircea Badea a răbufnit: Operațiuni absolut mizerabile
- Patronul firmei de transport care a ucis cinci oameni pe A1, de neatins
- 40 de investitori așteaptă cu înfrigurare decizia instanței pentru Călin Donca. Dorian Popa dezvăluie culisele investiției în parcul de fotovoltaice
- Ce spunea Orianda Donca, soția lui Călin Donca: Am muncit foarte mult, într-o perioadă în care majoritatea se distrează