Furtună de nisip violentă în Arizona
O furtună de nisip violentă a afectat marţi seară oraşul Phoenix din statul american Arizona, avariind o parte a reţelelor electrice, relatează AFP.
Furtuna a fost însoţită de rafale de vânt cu viteze de până la 96 de kilometri/oră, potrivit canalului de televiziune local ABC 15.
Serviciul meteorologic naţional american a caracterizat furtuna drept una "istorică" şi "foarte importantă", fără a oferi alte detalii.
Furtuna nu a avariat nici clădirile, nici infrastructura în zona capitalei statului Arizona, aflată într-o zonă de deşert.
Statele Unite au înregistrat în acest an o serie de fenomene meteo violente, cu cel mai intens sezon de tornade din ultimii 60 de ani, inundaţii grave pe fluviul Mississipi şi secetă severă în sudul ţării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News