Fundaşul Sergino Dest (Ajax Amsterdam) va juca pentru naţionala SUA
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp

Fundaşul echipei Ajax Amsterdam, Sergino Dest, revelaţia începutului de sezon, va juca pentru naţionala SUA şi nu pentru Olanda, a anunţat acesta într-un videoclip postat pe contul de Twitter al clubului său.

Am optat pentru Statele Unite. Am făcut-o pentru că simt că este alegerea potrivită, chiar dacă a fost dificilă, a spus fotbalistul care s-a născut în Almere (Olanda) dintr-o mamă olandeză şi tată american, pe 3 noiembrie 2000.

Format la Ajax din 2012, Dest a debutat la prima echipă pe 27 iulie şi de atunci a devenit component de bază al primului 11, el fiind dorit atât în naţionala Olandei cât şi a SUA.

"După ce a reprezentat Statele Unite la Campionatele Mondiale U17 şi U20, Sergino Dest va continua sub culorile noastre", a informat şi selecţionerul SUA pe contul său de Twitter.

Antrenorul Olandei, Ronald Koeman, a spus la rândul său: Sergino m-a sunat în această dimineaţă pentru a-mi explica motivele alegerii sale. Îi respect decizia.

În septembrie, Dest a jucat primele două meciuri în tricoul naţionalei SUA, amicale împotriva Mexicului (înfrângere cu 3-0) şi egal cu Uruguay (1-1). AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel