Data publicării:

Funcţionarii publici din Japonia, mutaţi la munca pe câmp. Niponii duc lipsă de forţă de muncă

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Fotografie de la Evgeny Tchebotarev, Pexels
Fotografie de la Evgeny Tchebotarev, Pexels

Japonia trece printr-o criză a forţei de muncă în ferme, astfel că unii guvernatori şi oficiali din administraţiile regionale au trecut la munca de jos. 

Yoshiaki Kato, care lucrează în divizia de Turism a primăriei din Hirosaki, s-a alăturat mai multor femei la cules de mere într-o livadă din nordul ţării. 

"De obicei sunt în spatele unui birou, aşa că ce fac aici este chiar reconfortant pentru mine", a explicat Kato, conform wsj.com

În afară de Kato, alţi zeci de funcţionari publici au prestat, weekendul trecut, muncă fizică în ferme şi au fost plătiţi pentru asta cu sume între 6 şi 7 dolari pe oră, la jumătate faţă de cât sunt plătiţi în mod normal pentru locul de muncă obişnuit. 

"Este următorul pas pe care îl facem pentru a ne proteja industria principală", a declarat şi Shinichi Sakaki, manager în divizia din primăria Hirosaki care sprijină producătorii de mere. Conform unui sondaj local, peste 80% dintre producători sunt afectaţi de lipsa muncitorilor. 

Deşi peste o treime din populaţia Japoniei a trecut de vârsta de 65 de ani, bărbaţii şi femeile din această categorie sunt readuşi în câmpul muncii, din cauza crizei de forţă de muncă. Iar acum a venit rândul funcţionarilor publici să participe. 

Criza financiară cauzată de lockdownul în care a fost Japonia timp de doi ani face ca piaţa muncii să fie neatractivă pentru muncitorii din afara ţării. Astfel, companiile de recrutare spun că forţa de muncă se îndreaptă spre Australia, de exemplu, ţară care a început să primească muncitori din Vietnam şi cărora le plăteşte salarii mai mari decât Japonia. Vietnamezii reprezintă cea mai mare forţă de muncă externă din Japonia. 

"Nu a fost uşor pentru corpul meu să se acomodeze la astfel de muncă", a explicat şi Shiro Sakashita, care a spus ulterior că după o zi de muncă în livadă, i-a venit şi mai greu să se ocupe de hârţogăraie în primărie. 

Alertă în Japonia: Coreea de Nord a lansat luni aproximativ 130 de obuze de artilerie spre Marea Japoniei și Marea Galbenă

Coreea de Nord a tras aproximativ 130 de obuze de artilerie spre Marea Japoniei și Marea Galbenă, ceea ce încalcă acordul militar intercoreean din 2018 privind reducerea tensiunilor în zonele de frontieră.

Potrivit agenției de presă Yonha, Coreea de Nord a lansat aproximativ 130 de obuze de artilerie spre Marea Japoniei și Marea Galbenă la aproximativ 14:59 p.m., ora locală (5:59 GMT) din regiunea Kumgang, provincia Kangwon și din Capul Jangsan din provincia Hwanghae de Sud.

Obuzele au căzut în zonele tampon maritime, care sunt de facto o graniță maritimă ce a fost stabilită în 2018, potrivit Urdu Point.

Șefii de stat major ai Japoniei (JCS) au trimis mesaje părții nord-coreene cerând încetarea imediată a provocărilor care încalcă acordul militar intercoreean. Potrivit Yonhap, armata sud-coreeană monitorizează acțiunile Coreei de Nord în cooperare cu Statele Unite.

Coreea de Nord : "Îi avertizăm încă o dată pe neruşinaţi şi pe idioţi. Sancţiunile disperate şi presiunea vor alimenta furia și ostilitatea”

Kim Yo Jong, influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, a făcut aceste afirmaţii într-o declaraţie în care i-a numit "câini fideli" ai Statelor Unite pe preşedintele sud-coreean Yoon Suk-yeol şi pe"alţi idioţi", relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel