Data publicării:

FSLI - Scrisoare deschisă către profesori, elevi și părinți cu ocazia Zilei Internaționale a Educației – 5 octombrie 2022

Autor: Claudia Calotă | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ziua Internațională a Educației este o sărbătoare a națiunilor care înțeleg că sistemul de învățământ este unica poartă către emanciparea, dezvoltarea și consolidarea unui stat democratic. Fără educație nu putem reține în memoria colectivă ceea ce istoria ne scrie în destin, așa cum nici nu putem să ne imaginăm viitorul, precizează  Simion Hancescu, președinte FSLI.

Dragi colegi,

Este ziua voastră, dragi colegi - personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic- care împreună transformați școlile din România în a doua casă pentru milioane de copii și tineri. Voi sunteți cei care înțelegeți mai bine ca oricine că valoarea unui popor stă, înainte de orice, în calitatea oamenilor și în patrimoniul spiritual, lăsat moștenire din generații în generații. În fiecare zi, dar în mod special astăzi, ar trebui să vă simțiți mândri de tot ceea ce realizați în activitatea desfășurată alături de elevi, zi de zi.

Ne-am fi dorit să vă spunem astăzi că educația din România a devenit, în sfârșit, o prioritate națională, că în curând toate problemele din sistem vor fi rezolvate, că veți avea un statut respectat, salarii motivante, condiții de lucru de ultimă generație și uși deschise către tot ceea ce înseamnă un învățământ de calitate, de top, la nivel european și mondial. Nu putem să vă oferim acest “dar” nici măcar simbolic, pentru că în România în ultimii zeci de ani ni s-a demonstrat că singurele priorități ale politicienilor sunt jocurile de culise, în interes personal sau pentru grupurile proprii de interese.

Dar, ceea ce putem să vă spunem este faptul că România oferă în continuare genii, olimpici, laureați la nivel internațional, talente ieșite din comun, tineri cu viziune, iar această realitate este posibilă doar datorită vouă, pentru că nu ați renunțat să credeți în profesia și în misiunea voastră! Sunt eforturi uriașe pe care le faceți în continuare și pentru care vă mulțumim!

Dragi elevi,

Astăzi este și ziua voastră, pentru că voi sunteți beneficiarii sistemului de educație din această țară. Voi sunteți cei care oferiți sens misiunii cadrului didactic, iar prin rezultatele pe care le obțineți ne oferiți și nouă, mentorii voștri, o parte din lauri.

Și vouă am fi vrut să vă oferim darul unui sistem educațional mai primitor, performant și modern. Statul a eșuat și de această dată, iar noi, societatea, privim cu speranță către voi că veți alege totuși să rămâneți aici, pe pământ românesc, pentru că vreți să schimbați țara în care trăiți într-una în care nu vor mai exista școli în paragină, fără dotări, cu echipamente învechite, în care minciuna și corupția nu vor mai exista la scara aceasta, legile vor fi respectate de toată lumea, educația și sănătatea vor fi domenii de interes național, iar politica va fi făcută doar de cei care vor să guverneze în interesul poporului.

Dreptul la educație este unul fundamental cu care fiecare copil se naște și nimeni nu trebuie să îi încalce acest drept, iar noile generații de elevi ne demonstrează deja că știu cum să își ceară, dar și cum să își apere drepturile!

Vă mulțumim pentru că sunteți răbdători, pentru că nu vă pierdeți curiozitatea, pentru că știți să faceți echipă chiar și on-line cu profesorii voștrii și pentru că, orice s-ar schimba în dinamica acestei lumi, voi știți că școala vă face oameni mari!

Dragi părinți,

Fără parteneriatul cu voi, nimic din ceea ce a fost realizat în educația din România, nu ar fi fost posibil! Prin urmare, astăzi este și ziua voastră, pentru că faceți parte din această construcție! Credem că doar prin susținerea reciprocă, prin puterea respectului, dar și a implicării reale, putem să oferim Educației de ziua ei dreptul fundamental la viață, într-o țară în care cei care fac legile ne dau deja de prea mult timp exemplul încălcării lor, nu al respectării lor. Suntem cu toții suprasaturați de declarațiile celor care sunt în vârful țării, care spun că au interesul ca școlile din România să devină unele de top, că educația este o prioritate națională, că profesorii ar trebui să fie remunerați mai bine, iar elevii sprijiniți și încurajați să facă performanță. Încă așteptăm să vedem când acestea vor fi puse în practică.

Vă mulțumim pentru că sunteți alături de școală, indiferent de perioadele grele pe care le traversăm și că ați știut cum să faceți din educație o prioritate a familiilor voastre!

Dragi colegi, angajați ai sistemul de învățământ preuniversitar, dragi elevi și dragi părinți, România are acum nevoie mai mare ca oricând de unitate în parteneriatul pentru educație! Avem nevoie să ne sprijinim unii pe alții, pentru a crește șansa fiecărui copil să crească frumos, să se dezvolte și să primească șansa la o viață mai bună!

Cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, vă urează tuturor La mulți ani, în speranța că vom transforma împreună sistemul de învățământ românesc în cel pe care ni-l dorim cu toții!

Președinte FSLI, Simion Hancescu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel