Data publicării:

Frunda, convins că președintele Băsescu va merge la Bruxelles

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
frunda
frunda

Senatorul UDMR, Gyorgy Frunda, a declarat, miercuri, la RFI, că România trebuie să fie reprezentată întotdeauna de premier la Consiliul European, însă este convins, după cum îl cunoaște pe președintele Traian Băsescu, că ”dumnealui va merge la Bruxelles”.

”La Consiliul European, România trebuie să fie reprezentată întotdeauna de şeful Guvernului, de primul-ministru. Uniunea Europeană nu este subiect de drept internaţional public. O reprezentare a statului înseamnă ca preşedintele republicii să reprezinte ţara noastră cu un alt subiect de drept public internaţional, adică cu un alt stat în relaţii bilaterale, cu o organizaţie care are acest statut, Naţiunile Unite, NATO, de exemplu, dar UE nu este un subiect de drept public internaţional. Comisia Europeană, unde trebuie să meargă premierul este un factor decizional interguvernamental, care adoptă două tipuri de acte juridice: directivele şi deciziile Comisiei Europene. Aceste directive şi decizii urmează a fi aplicate de fiecare stat membru, potrivit propriei Constituţii, fie de Parlament, prin adoptarea legilor, fie prin Guvern, pentru că sunt hotărâri guvernamentale interguvernamentale", a afirmat, miercuri, senatorul Gyorgy Frunda, considerând că reprezentarea de până acum a Românie de către președinte a fost doar ”o  interpretare personală a lui Traian Băsescu”,  necontestată de foștii prim-miniștrii din ultimii ani.

Cât despre declarația de marți a Parlamentului, care îl mandatează pe premierul Victor Ponta să reprezinte România la Consiliul European de la Bruxelles, din 28 iunie, senatorul UDMR a explicat că nu poate fi atacată la Curtea Constituțională:

"Acesta este punctul slab al deciziei. Eu cred că dacă majoritatea voia, trebuia să adopte o hotărâre, care să poată fi atacată la Curtea Constituţională şi aceasta să se pronunţe", a precizat Frunda.

În opinia sa, declarația Parlamentului are ”o greutate politică indubitabilă”, dar ”problema e că ea nu are efecte juridice. Adică ce se întâmplă dacă partea căreia nu-i convine decizia nu o respectă? Este o simplă declaraţie. Trebuie gândit un al doilea pas, care să aibă efecte juridice. Eu m-aş gândi să adopt o hotărâre a Parlamentului, să spun văzând ce a declarat Parlamentul şi care a fost reacţia preşedintelui, Parlamentul îşi clarifică declaraţia, o face juridic obligatorie, printr-o hotărâre în care să spună că preşedintele, oricine ar fi el, reprezintă România la nivelul NATO, ONU, în relaţiile bilaterale, iar în domeniul economic, al problemelor sociale, în relaţiile interguvernamentale sau la Comisia Europeană, statul român este repreprezentat de prim-ministru, cu mandat general sau cu mandat special pentru fiecare dintre aceste întâlniri", a explicat senatorul UDMR.

În lipsa trecerii la cel de-al doilea pas, Gyorgy Frunda este convins că președintele Traian Băsescu nu va renunța la decizia sa de a merge la Bruxelles, pe 28 iunie.

"Cunoscându-l pe preşedintele Băsescu, sunt convins că dumnealui va merge. Dacă va merge şi premierul Ponta, are dreptul să facă acest lucru, sunt convins că preşedintele va încerca să-şi dovedească superioritatea instituţională, pe care o are în interpretarea propriei sale persoane asupra Constituţiei şi să vorbească cu el sau chiar să aibă anumite gesturi care să dovedească acest lucru, aşa cum s-a comportat la Washington, când ministrul de Externe, Andrei Marga, vorbea audienţei. Mi-e frică de un asemenea scenariu, trebuie evitat, pentru că un asemenea comportament, pe lângă faptul că aruncă o pată critică asupra persoanei respective, va fi şi un semn de slăbiciune instituţională a României, care trebuie evitat", a atras atenția senatorul UDMR.

Pentru ca situația să nu degenereze, Gyorgy Frunda consideră că este ”nevoie de un dialog direct între preşedinte şi premier, cu experţii lor în drept constituţional şi cu analişti politici, în care să se înţeleagă şi ar fi cel mai normal lucru, preşedintele când şi unde merge în numele României, premierul când şi unde merge în numele ţării noastre. Dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci trebuie rezolvată problema instituţional, prin adoptarea unei hotărâri, a unui act normativ, care să poată fi judecat de către Curtea Constituţională şi să avem o decizie definitivă".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel