Fructul oprit, o frumoasă prietenie. Cum s-au cunoscut Bogdan Stanoevici și Marian Râlea
Au trecut mai bine de patru decenii de când s-au cunoscut și, în ciuda timpului care s-a scurs, Bogdan Stanoevici și Marian Râlea continuă să păstreze o frumoasă relație de prietenie.
Fructul oprit, difuzat de Antena 1, le-a oferit șansa celor doi actori să joace pentru prima dată împreună într-un serial de televiziune.
Bogdan Stanoevici, actorul care îl interpretează pe Marius Cristescu în cel de-al doilea sezon "Fructul oprit", și-a amintit cu drag de perioada în care s-a cunoscut cu doi dintre colegii săi de breaslă, cu care face acum echipă în producția de la Antena 1. "O mare bucurie, la filmările de la Fructul oprit, a fost întâlnirea cu Marian Râlea și Ana Ciontea, cu care am fost colegi de facultate, de an, de promoție", spune acesta.
Prima întâlnire cu aceștia a avut loc în anul 1977. "Cu Marian mă știu de o viață! Ne-am cunoscut la Admitere, unde era foarte multă lume la început. Am avut așa o simpatie reciprocă, după care am plecat în armată. Am făcut armata împreună și armata creează legături foarte strânse. În primul an de facultate, a fost o perioadă când Marian stătea la mine. În vacanța de iarnă, eu mă duceam, la el, la Brașov. Eram ca doi frați. Am evoluat împreună. După ce am terminat facultatea, am fost repartizați în locuri diferite. Am dat concurs împreună la Teatrul din Ploiești și am luat amândoi. După ce ne-am făcut stadiul, am dat concurs în București, el a intrat la Comedie, eu la Giulești (actualul Odeon). Toată viața ne-am urmat, dar culmea nu am făcut niciodată film împreună. Anii au trecut, am rămas foarte buni prieteni", povestește Bogdan, pe care telespectatorii Antena 1 îl pot urmări, miercurea, de la 20.00, în cel de-al doilea sezon Fructul oprit.
Și în acea vreme umorul lui Râlea era extrem de apreciat. "Marian poate să joace orice, iar acest aspect mucalit pe care el îl are - noi îl adoram și ceream, în armată, să ne spună bancuri. Felul în care el spune bancuri e absolut unic. La Șerban Ionescu, Dumnezeu să-l ierte, am mai întâlnit acest farmec extraordinar. Marian are în vene acest umor de neegalat și unic de altfel, și când l-am descoperit aici, la Fructul oprit, și alături de Adriana Trandafir, a fost o mare bucurie", adaugă Stanoevici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News