În cadrul Planului Național de Monitorizare a reziduurilor de pesticide din legume, fructe și cereale, Autoritatea Națională Fitosanitară a prelevat până în prezent la nivel național 1.790 de probe, din care au fost analizate 1.696 de probe, în vederea depistării depășirilor de reziduuri de pesticide.
Rezultatele analizelor de laborator confirmă faptul că legumele și fructele din producția autohtonă îndeplinesc standardele de calitate și nu prezintă risc pentru consumatori.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Direcțiile pentru Agricultură Județene (DAJ) efectuează controale permanente în toate piețele agroalimentare din București și din celelalte municipii din țară, punând accent pe indicarea corectă a localității de producție și a datei recoltării pentru toate produsele autohtone cât și a țării de origine pentru produsele provenite din import.
Acțiunile MADR și ale DAJ realizate până la jumătatea lunii iulie în Municipiul București precum și în toate județele din țară, au constat în verificarea tuturor piețelor agroalimentare, precum și a majorității hypermarket-urilor și a depozitelor en-gros de legume și fructe și s-au concretizat în aplicarea de amenzi contravenționale în valoare totală de 91.340 lei, pentru abaterile constatate și a unui număr de 302 avertismente cu planuri de remediere, conform Legii nr.270/2017.
MADR, prin reprezentanții săi, colaborează în permanență cu administrațiile piețelor agroalimentare, astfel încât producătorii agricoli autohtoni să-și comercializeze producția în cele mai bune condiții, iar consumatorii să beneficieze de produse proaspete și de calitate, la prețuri avantajoase.
Principalele obiective de control ale inspectorilor MADR:
- Asigurarea unui spațiu distinct și semnalizat vizibil de minim 40 % din numărul total de tarabe din piețele agroalimentare pentru producătorii agricoli autohtoni, persoane fizice, în special, sau producători agricoli organizaţi conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008;
- Depistarea și sancționarea fenomenului de substituire a legumelor și fructelor autohtone cu cele provenite din import sau comerț intracomunitar;
- Etichetarea corectă a produselor, legume și fructe, expuse la comercializare prin indicarea locului de producție, a denumirii cultivatorului, a datei recoltării și a prețului, pentru a se distinge producția autohtonă de cea provenită din import sau spațiul intracomunitar;
- Trasabilitatea loturilor de legume și fructe provenite din import sau comerț intracomunitar prin indicarea corectă pe documentele însoțitoare (facturi fiscale) a țării de origine, documente ce sunt emise de depozitari către comercianții de legume și fructe cu amănuntul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare