Fructe și legume proaspte în școli. VOT în Parlament
Elevii din şcolile româneşti vor beneficia de fructe proaspete, în special de banane, în conformitate cu normele europene.
Deputaţii au adoptat marţi proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al UE, din perspectiva stabilirii măsurilor menite să permită aplicarea reglementărilor incidente ale Uniunii, corelativ obiectivelor politicii europene în domeniu.
UE, ajutoare
Mai exact, proiectul asigură aplicarea eficientă a măsurilor coerente în ceea ce priveşte acordarea de ajutoare din partea Uniunii Europene pentru furnizarea şi distribuţia de fructe şi legume proaspete, în special banane, de fructe şi legume prelucrate destinate copiilor din cadrul programului de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli.
Autorităţile competente la nivel local pentru aplicarea programului sunt consiliul judeţean şi/sau consiliul local care îşi asumă organizarea şi derularea procedurilor de atribuire a contractelor pentru achiziţia produselor. Totodată, consiliile judeţene şi locale sunt obligate să colaboreze şi să-şi distribuie responsabilităţile înainte de demararea programului conform procedurii aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Proiectul, susținut de toate grupurile parlamentare
Camera Deputaţilor este decizională în ceea ce priveşte acest proiect, care a fost adoptat de Senat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News