Frig şi ploi în weekend. Alina Şerban, ANM: Temperaturi mai scăzute cu 10 grade faţă de normal
Meteorologul ANM Alina Şerban a anunţat că în această perioadă maximele de temperatură sunt mai scăzute cu până la 10 grade Celsius faţă de normalul perioadei.
"Vreme urâtă atât azi cât şi în acest weekend. Pe lângă faptul că s-a răcit accentuat, mai bate şi vântul, astfel încât senzaţia de rece este cu mult accentuată. Vorbim de temperaturi maxime mai scăzute faţă de normalul perioadei cu 8, 10 şi chiar peste 10 grade. Cel mai rece, de altfel, în aceste zile, va fi în partea de sud şi de est a teritoriului, unde şi vântul va avea intensificări, cu rafale de până la 55 km/h.
Mai mult decât atât, vorbim şi de precipitaţii în vest şi sud-vest, mâine şi poimâine. Mâine vor mai fi ploi şi în sud, dar pe arii mai restrânse. În aceste condiţii, în care masa de aer este foarte rece, pe crestele montane vom avea precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Posibil să fie şi spulberată zăpada, dacă vântul va avea intensificări susţinute", a declarat Alina Şerban la Antena 3.
Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni pentru toată ţara: temperaturi mai scăzute decât cele normale
Temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă, de sfârșit de octombrie. Vremea se apropie de normal în noiembrie, anunță meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
11 - 18 octombrie
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-estice.
18 - 25 octombrie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.
25 octombrie - 1 noiembrie
Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.
1 - 8 noiembrie
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi în general deficitare în regiunile sudice, dar și local excedentare în cele nordice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News