Fraudele corporate au crescut în recesiune
Recesiunea a determinat creşterea numărului de infracţiuni corporate, pierderile medii survenite în urma fraudelor ajungând până la 5% din totalul cifrei de afaceri, potrivit casei de avocatură Muşat&Asociaţii, care citează un studiu realizat de Association of Certified Fraud Examiners.
Potrivit casei de avocatură, pentru combaterea acestui fenomen este necesară implementarea unor sisteme IT de monitorizare, fie a traficului pe e-mail, a telefoanelor fixe sau a tranzacţiilor efectuate, care să respecte cadrul legislativ aplicabil.
"Asistenţa legală este esenţială atât pentru a preveni frauda, cât şi pentru a o depista. Companiile trebuie să coreleze mijloacele tehnice de supraveghere cu regulamentul intern al organizaţiei, respectând întru totul prevederile cadrului legislativ aplicabil şi să informeze angajaţii despre măsurile implementate, pentru a se asigura că pot folosi din punct de vedere legal dovezile obţinute în timpul investigaţiilor interne", a declarat într-un comunicat Cătălin Băiculescu, co-managing partner Muşat & Asociaţii.
Potrivit lui Robert Melli, director al departamntului de Risk Management Services la firma de consultanţă AAM Consulting, sistemele de monitorizare îndeplinesc, într-adevăr, un rol preventiv în ceea ce priveşte scurgerile de informaţii de business, dar "veriga slabă" este întodeauna factorul uman.
Melli a precizat într-o prezentare, susţinută la Bucureşti, că aproximativ 30% din angajaţii corporaţiilor admit că au minţit atunci când au aplicat pentru anumite joburi, în timp ce 18% consideră că este necesar să exagereze în privinţa CV-ului. El recomandă ca încă din faza de recrutare să fie susţinute interviuri adecvate împreună cu investigator de fraude profesionist care să ajute la eliminarea candidaţilor cu profil potenţial de risc.
Pe de altă parte, atunci când se descoperă abateri, angajatorii trebuie să ţină cont de faptul că nicio sancţiune disciplinară nu poate fi aplicată fără o cercetare prealabilă, în conformitate cu prevederile legale, destul de restrictive în legislaţia româească.
"În situaţia în care paşi legali nu sunt respectaţi întocmai şi compania sancţionează salariatul cu încălcarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de lege pentru această procedură, aplicarea sancţiunii disciplinare devine uşor de anulat în instanţă", a spus Ana Maria Plăcintescu, partener Muşat & Asociaţii.
Ea avertizează că deciziile de sancţionare disciplinară, şi îndeosebi deciziile de concedierile pe motive disciplinare, sunt de cele mai multe ori contestate în instanţă şi sunt numeroase cazurile în care, deşi angajatorul deţinea probe cu privire la abaterea săvârşită de salariat, decizia a fost anulată pentru nerespectarea procedurii legale.
"Pentru a asigura colectarea tuturor dovezilor necesare pentru a iniţia o acţiune legală în termenul de 30 de zile specificat de legislaţia în vigoare, investigaţia trebuie să înceapă imediat ce abaterea este detectată", a arătat Melli.
Potrivit Muşat & Asociaţii, în mod obişnuit, timpul necesar pentru detectarea unei fraude este de 18 luni de la apariţia acesteia, iar cele mai afectate industrii sunt cele de servicii bancare şi financiare, precum şi administraţia publică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News