Data publicării:

Fraudă pentru posturi în Metrorex. Trei arestați, alți nouă cercetați

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Facebook Metrorex
Facebook Metrorex

Trei persoane de la Metrorex au fost arestate, iar alte nouă persoane sunt cercetate sub control judiciar. 

Trei persoane au fost arestate preventiv, iar alte nouă sunt cercetate sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti într-un dosar privind fraudarea unui concurs de la Metrorex pentru ocuparea unor posturi de mecanic ajutor locomotivă.

Procurorii susţin că persoanele puse sub acuzare, angajaţi sau foşti angajaţi de la Metrorex, cereau între 6.000 şi 7.500 de euro de la fiecare candidat, în schimbul promisiunii că îi vor ajuta să câştige concursul.

Miercuri, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii preventive a reţinerii pentru o durată de 24 de ore faţă de trei inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de grup infracţional organizat, luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă, precizează Parchetul.

În cursul lunii noiembrie 2022, inculpaţii au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, acţionând coordonat în scopul comiterii infracţiunilor de luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă, în vederea fraudării unui concurs organizat de Metrorex SA pentru ocuparea unor posturi de mecanic ajutor locomotivă.

Candidaţii la concurs apelau la diverşi intermediari, unii dintre ei fiind angajaţi sau foşti angajaţi din cadrul Metrorex, persoane care îi cunoşteau pe inculpaţi. Unul dintre aceştia comunica suma de bani pretinsă pentru a-şi folosi influenţa faţă de ceilalţi inculpaţi, supraveghetori în timpul concursului, ca să-i ajute pe candidaţi să fraudeze concursul. Sumele de bani pretinse pentru fiecare candidat variau de la 6.000 de euro la 7.500 de euro.

Inculpaţii au fost arestaţi preventiv, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti. Alţi nouă au fost puşi sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel