Fraţii Ţarnaev, "acoliţii lui Satana", afirmă președintele Ceceniei
Preşedintele republiciI ruse Cecenia, Ramzan Kadirov, i-a condamnat puternic luni pe Tamerlan şi Djohar Ţarnaev, fraţii de origine cecenă suspecţi în atentatul din Boston, numindu-i "acoliţii lui Satana". Kadirov consideră că familia și țările în care și-au făcut educația sunt responsabile pentru faptele lor.
"Astăzi, pot spune cu toată răspunderea că Tamerlan şi Djohar sunt veritabili acoliţi ai lui Satana, de ultimă speţă", a declarat liderul Ceceniei, citat de agenţia de presă Interfax, potrivit Mediafax.
"Mulţumită lui Dumnezeu, Tamerlan a fost ucis, Djohar a fost arestat. Dacă nu, ar fi putut aduce nefericire în familiile unor oameni complet nevinovaţi", a adăugat acesta.
Tamerlan şi Djohar Ţarnaev, au locuit în Kirghîstan precum şi în Caucazul rus, au emigrat la începutul anilor 2000 în Statele Unite alături de părinţii lor, însă nu au întrerupt legăturile cu Daghestan, o republică instabilă din Caucazul rus de unde provine mama lor.
Există suspiciuni că, în 2012, Tamerlan Ţarnaev, cel care a fost ucis în timpul unei urmăriri cu poliție, ar fi fost în Cecenia, țara tatălui lui.
"Nu intenţionez să spun un singur cuvânt în favoarea lor", a mai afirmat Ramzan Kadirov, despre cei doi frați cu origini cecene deși, în trecut, și el a luptat alături de rebeli.
"Sunt născuţi în Kîrghîstan, au fost educaţi în alte ţări. Părinţii i-au trimis în Statele Unite şi iată rezultatul", a apreciat Kadirov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News