Data publicării:

Franța "va fi alături de Finlanda şi Suedia" în caz de agresiune

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp

Franţa "va fi alături de Finlanda şi Suedia" în caz de agresiune, a declarat luni seară Palatul Elysée, după ce aceste doua ţări au anunţat ca doresc să adere la NATO

"Orice stat care ar încerca să testeze solidaritatea europeană, printr-o ameninţare sau o agresiune împotriva suveranităţii lor prin orice mijloace, trebuie să aibă certitudinea că Franţa va fi alături de Finlanda şi Suedia", a scris preşedinţia franceză într-un comunicat, potrivit Agerpres.

"Franţa îşi reafirmă angajamentul în temeiul articolului 42.7 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi este pregătită să consolideze cooperarea în domeniul apărării şi securităţii cu aceşti doi parteneri, prin consultări strategice la nivel înalt şi interacţiuni militare întărite", a continuat Palatul Elysée.



Articolul 42.7 din Tratatul de la Lisabona este o clauză de apărare reciprocă între statele membre ale UE



Rusia a estimat luni că aderarea Suediei şi Finlandei la Tratatul Atlanticului de Nord (NATO) ca răspuns la ofensiva rusă împotriva Ucrainei este o greşeală care ar submina securitatea pe continentul european.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a promis că va urmări îndeaproape "implicaţiile pe care le va avea acest lucru pentru securitatea noastră". Anterior, adjunctul ministrului rus de externe, Serghei Riabkov, a reiterat avertismentele ruse emise în ultimele zile, referindu-se în special la "măsuri (ruse) de ripostă militaro-tehnică şi de altă natură".

Partidul Social Democrat aflat la putere în Suedia a dat duminică undă verde unei candidaturi la NATO, la scurt timp după ce executivul finlandez şi-a anunţat dorinţa de a adera la această organizaţie occidentală pe care Rusia o consideră o ameninţare existenţială.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, "salută şi sprijină aceste decizii ale celor parteneri europeni foarte apropiaţi", a raportat Palatul Elysée.

Marea Britanie oferă sprijin militar Suediei și Finlandei pentru a le încuraja aderarea la NATO

Marea Britanie s-a angajat să vină în ajutorul Suediei și Finlandei, inclusiv cu sprijin militar, dacă cele două națiuni nordice vor fi atacate în temeiul acordurilor de securitate pe care premierul Boris Johnson le-a semnat miercuri cu omologul său suedez la Stockholm și cu președintele finlandez în Helsinki.

Citește știrea AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel