Programul Rabla, în Franța. Finanțare de la constructorii auto
Bruno Le Maire, ministrul francez de Finanţe, va cere, luni, constructorilor auto să contribuie la finanţarea unui nou program, mai extins, care oferă stimulente pentru schimbarea automobilelor.
Guvernul francez va cere, luni, constructorilor auto să contribuie la finanţarea unui nou program, mai extins, care oferă stimulente pentru schimbarea automobilelor mai vechi şi mai poluante cu unele noi, a declarat duminică ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, pentru cotidianul Le Parisien, transmite Reuters.
Actualul program rabla, care vizează în special automobilele diesel, este deja suprasubscris. Autorităţile franceze vor să extindă stimulentele, iar o parte din finanţare va fi asigurată de o nouă taxă pe vehiculele poluante adoptată recent, care ar urma să genereze 40 milioane de euro. Aceşti bani se vor adăuga altor fonduri pentru a ajunge la un total de 610 milioane euro anul viitor, bani care vor fi folosiţi pentru a finanţa achiziţia de vehicule mai prietenoase cu mediul.
'Împreună cu Francois de Rugy (ministrul Mediului-n.r.) vom cere mâine constructorilor să contribuie la prima de conversie' a declarat Bruno Le Maire în interviul acordat pentru Le Parisien, adăugând că stimulentele ar trebui să fie mai eficiente şi să ajungă la mai multe persoane. 'Valoarea contribuţiei constructorilor ar urma să fie discutată cu ei' a mai spus Le Maire.
Anterior, cotidianul Les Echos a informat că producătorii auto francezi PSA şi Renault au discutat deja între ei despre posibilitatea de a oferi ei însăşi un bonus pentru conversia vehiculelor vechi. Detaliile acestei măsuri nu au fost încă definitivate, susţine Les Echos.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News