Data publicării:

Franţa: Şapte suspecţi vor compărea în faţa instanţei în afacerea ''falsului Le Drian''

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Şapte suspecţi implicaţi într-un caz de escrocherie, în care ministrul francez Jean-Yves Le Drian a fost vizat de un furt de identitate, vor fi judecaţi în Franţa, transmite vineri AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

Afacerea numită falsul Le Drian a început în vara lui 2015, atunci când Ministerul Apărării francez, condus de actualul ministru de externe Jean-Yves Le Drian, semnalase Parchetului că mai mulţi escroci au uzurpat identităţile ministrului şi ale colaboratorilor lui pe lângă mai multe ambasade şi manageri de companii.

Cei şapte suspecţi implicaţi în această infracţiune vor trebui să răspundă în faţa tribunalului corecţional din Paris la acuzaţiile de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, escrocherie în grup organizat şi luarea numelui unei terţe persoane, indică o ordonanţă semnată de judecătorii Clément Herbo şi Aude Buresi şi datată 30 august.

În centrul grupării se află doi bărbaţi cunoscuţi de justiţia franceză - Gilbert Chikli (54 de ani) şi Anthony Lasarevitsch (35 de ani).

Primul este considerat inventatorul metodei falselor ordine de virament (Fovi) sau al falşilor preşedinţi, un procedeu devenit clasic prin care infractorii se dau şefi de companii în vederea transferării de mari sume de către colaboratori.

Chikli a fost condamnat în 2015, în absenţă, la şapte ani de închisoare şi o amendă de 1 milion de euro pentru escrocarea mai multor mari companii. El a fost arestat în 2017 în Ucraina în compania lui Lasarevitsch.

În telefoanele celor doi suspecţi, care neagă orice implicare în această afacere, anchetatorii francezi au descoperit imagini cu reşedinţa viitoarei lor ţinte, uzurparea de identitate a prinţului Albert al II-lea de Monaco şi fotografia unei prime încercări - destul de nereuşite - de a realiza o mască de silicon reprezentând faţa acestuia.

Conform anchetatorilor francezi, au fost vizaţi peste 150 de personalităţi, printre care şefi de stat africani, asociaţii umanitare şi lideri religioşi. În 2016 în capcana escrocilor a căzut primul lider spiritual al musulmanilor ismaeliţi, prinţul Karim al-Hussaini, numit şi Karim Aga Khan IV, ce deţinea o avere colosală.

Convins că a avut o convorbire telefonică cu ministrul francez, filantropul în vârstă de 79 de ani a dispus, în martie 2016, virarea a 20 de milioane de euro din conturile fundaţiei sale AKDN, în conturi din Polonia, China şi Franţa. Trei din cele cinci transferuri bancare au fost blocate, însă 8 milioane de euro s-au evaporat, încheie AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel