Data publicării:
Franţa marchează din nou Ziua Naţională cu o paradă militară pe Champs-Elysées, în pofida ameninţării variantei Delta / Video
Franţa reia miercuri, după pauza de anul trecut provocată de pandemie, tradiţia paradei militare de Ziua Naţională, însă prudenţa continuă să fie prezentă într-un moment în care ţara încearcă să evite un al patrulea val epidemic cu foarte contagioasa variantă Delta a coronavirusului, transmite AFP.
În 2020, în plină explozie a pandemiei, defilarea de 14 Iulie a fost anulată pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, fiind înlocuită cu o ceremonie în format redus în Place de la Concorde. Anul acesta, pe celebrul bulevard parizian Champs-Elysées vor reveni militari, drapele şi blindate, dar accesul spectatorilor va fi limitat, cei prezenţi fiind obligaţi să prezinte un paşaport sanitar şi să poarte mască.
VIDEO
Asistenţa va fi redusă la 10.000 de persoane, faţă de 25.000 în vremuri normale. La parada de anul acesta vor participa 5.000 de militari, dintre care 4.300 infanterişti, dar şi 73 de avioane, 24 de elicoptere, 221 de vehicule şi 200 de cai ai Gărzii republicane. Preşedintele Emmanuel Macron va asista alături de şeful de Stat-Major al armatelor, generalul François Lecointre, căruia îi va lua locul peste o săptămână actualul şef de Stat-Major al armatei terestre, Thierry Burkhard.
'Câştigăm viitorul' este tema ediţiei din 2021, cu dublă referire la bătălia sanitară purtată de francezi, dar şi la pregătirea necesară a armatei pentru 'angajamente mai dure, de înaltă intensitate, sprijinite pe materiale de înaltă tehnologie', după cum a explicat guvernatorul militar al Parisului, generalul Christophe Abad. Pentru prima dată vor defila blindatele Griffon, vehicule de transport de nouă generaţie, ce vor fi desfăşurate în curând în Sahel.
După tradiţionala paradă aeriană deschisă de Patrula Franţa, un contingent de forţe speciale europene participante la 'Task Force Takuba' din Mali va lansa defilarea pe Champs-Elysées. Pentru prima dată vor defila la Paris şi poliţişti locali, mai precis cei din Nisa (sud-est), aflaţi în prima linie în două din cele mai grave atentate petrecute în ultimii ani în Franţa.
Serviciul de sănătate ale armatei (SSA), foarte mobilizat de la debutul pandemiei care a cauzat peste 110.000 de morţi în Franţa, va fi şi el reprezentant. După parada militară, care va dura două ore, publicului îi sunt propuse mai multe evenimente în capitală. La Hotel des Invalides se va putea dona sânge pentru militarii răniţi în operaţiuni. În cursul serii, un foc de artificii va lumina cerul deasupra Turnului Eiffel, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News