Data publicării:

Franța lui Macron, 'în bloc-starturi' pentru vaccinarea anti-Covid. Când ar putea începe

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Guvernul francez 'se aşează în bloc-starturi pentru a fi pregătit să distribuie un vaccin contra COVID-19' încă din luna ianuarie dacă va fi validat.

Pentru acest scop sunt alocate, în anul 2021, 1,5 miliarde de euro, a declarat marţi purtătorul de cuvânt ale executivului, Gabriel Attal, transmite AFP.

'Pregătim o campanie de vaccinare pentru a fi pregătită în momentul în care vaccinul va fi validat de autorităţile de sănătate europene şi naţionale şi pentru a putea, imediat după aceea, să lansăm un vaccin', a explicat secretarul de stat la postul public France 2. '

Agenţia Europeană a Medicamentului, anunț

Agenţia Europeană a Medicamentului a indicat în acest weekend că se gândeşte că va putea valida un prim vaccin până la sfârşitul anului, astfel încât să poată fi distribuit începând cu luna ianuarie', a menţionat el, confirmând posibilitatea unei campanii încă de la începutul lui 2021.

'Este mai bine să fim prudenţi'

După ce laboratoarele american Pfizer şi german BioNTech au anunţat săptămâna trecută că vaccinul pe care îl dezvoltă în parteneriat are o eficacitate de 90%, compania americană de biotehnologie Moderna a comunicat luni că vaccinul său a arătat o eficacitate de 94,5%. 'În acest stadiu, reamintesc că faza 3 nu s-a încheiat, acestea sunt rezultate preliminare, este mai bine să fim prudenţi', a prevenit Attal.

El a amintit că, 'la nivel european, mai multe sute de mii de doze (de vaccin) au fost rezervate pe lângă diferite laboratoare'. 'Cinci contracte sunt deja finalizate, un al şaselea va fi, sperăm, în zilele următoare', cu Moderna, a spus Attal, precizând că 'a fost pusă deoparte o sumă de bani, 1,5 miliarde de euro pentru 2021 pentru a cumpăra o primă serie de vaccinuri'.

Care este vaccinul ales

În ce priveşte alegerea unuia sau altuia din vaccinuri, Attal a dat asigurări că va fi reţinut 'acela care ne dă cele mai multe şanse să oprim epidemia'.

El a explicat că 'există o baterie de criterii' asupra cărora se vor pronunţa autorităţile de sănătate, dar, 'evident, există un criteriu de la care nu vom face derogări, acela al securităţii şi a celui mai mic risc' pentru sănătate. 'Cred că vom lua vaccinul care este disponibil cel mai rapid posibil şi care garantează o eficacitate importantă', a mai spus el, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel