Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks, a declarat că a adresat invitaţii PSD şi PNL pentru discuţii, însă cele două partide nu au acceptat.
Întrebat de jurnalişti dacă delegaţia FMI mai are programate întâlniri cu alte partide politice, după ce s-a întâlnit vineri cu conducerea UNPR, Jeffrey Franks a răspuns: "Am cerut întâlniri cu toate partidele. Sunt două partide, cel liberal şi cel social-democrat, care nu au acceptat. Din păcate, au ales să nu se întâlnească cu noi, au ales să aibă alt program", informează Mediafax.
Senatorul PNL Dan Radu Ruşanu i-a reproşat, miercuri, şefului misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, că nu a consultat şi opoziţia, acesta răspunzându-i că PNL nu a răspuns la cererile sale de a se întâlni cu liderii liberali. "Am solicitat să ne vedem şi cu opoziţia, pentru că pentru noi este foarte limpede că măsurile agreate de noi cu Guvernul afectează întreaga populaţie, nu doar pe cei care au votat cu actualul guvern. Am făcut cereri pentru consultări, am stabilit deja o întâlnire cu liderii PSD. Am trimis o solicitare şi la PNL, la care nu ni s-a răspuns încă. Oricum, mai avem încă cinci zile de stat în România pentru misiunea de evaluare, discuţiile nu sunt încă finalizate, mai este timp", i-a spus Franks lui Ruşanu.
Ulterior, PNL a dat publicităţii un comunicat în care susţinea că, în întrevederile avute până acum cu reprezentanţii FMI, a formulat o serie de observaţii faţă de măsurile Guvernului şi a făcut o serie de propuneri, faţă de care Fondul "nu a avut niciun fel de reacţie".
O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se află la Bucureşti, în perioada 27 aprilie-9 mai, pentru prima evaluare a noului acord.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Elena Udrea: Lacrimile de suferință de până acum să se transforme în lacrimi de fericire pentru tot restul vieții
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Mai avem două luni cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Candidatul care ne-ar putea aduce "o surpriză" la alegerile prezidențiale. Bogdan Chirieac, scenariul în care "victoria lui Marcel Ciolacu devine clară"
- Grapini, propunere bombă în PE. Viza și România. Europarlamentarii au lăsat privirea în jos. Tăcerea care spune totul
- Victor Negrescu, intervenție fermă împotriva tăierii a 1,52 miliarde de euro din bugetul anual al UE
- Strategia ascunsă prin care românii sunt păcăliți de companiile cu anunțuri de angajare. Ana Călugăru (eJobs), detalii despre fenomen
- Cum ne întărim imunitatea din alimentație. Dr. Simona Carniciu, sfaturi utile. Mare atenție la cantitatea de fructe consumate!
- Preotul din Câmpulung Muscel care trimite camioane cu fapte bune în toată România. Acum strânge ajutoare pentru sinistrați / video