Data publicării:

Frank Vincent, actor, a murit

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Actorul american Frank Vincent, cunoscut pentru rolurile sale interpretate în serialul ''The Sopranos'' și în filme clasice precum ''Goodfellas'' (1990) și ''Casino'' (1995), a murit miercuri la 78 de ani, potrivit site-ului de specialitate TMZ citat de EFE.

Vincent a murit la spitalul din New Jersey în timpul unei intervenții chirugicale, după ce săptămâna trecută a suferit un atac de cord.

Născut în 1939 la North Adams (Massachusetts) și de origine italiană, Vincent a devenit cunoscut mai ales datorită participării sale în celebrul serial The Sopranos, unde îl interpreta pe mafiotul Phil Leotardo, un dușman al personajului principal Tony Soprano, jucat de James Gandolfini.

Actorul a fost un colaborator obișnuit al regizorului Martin Scorsese și a jucat în filmele sale Raging Bull (1980), Goodfellas (1990) și Casino (1995).

Înainte de a deveni actor, Frank Vincent a avut o carieră muzicală și a cântat împreună cu artiști reputați precum Trini López și Paul Anka, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel