'Din respect pentru victimele atentatelor de la 13 noiembrie şi familiile lor, (...) Medine şi Bataclan au decis, din dorinţa de a calma spiritele, ca concertele iniţial prevăzute să aibă loc la Bataclan, pe 19 şi 20 octombrie 2018, să fie amânate şi mutate într-o altă sală pariziană', a precizat Bataclan într-un comunicat. 'Vă dau întâlnire la Zenith, în Paris, pe 9 februarie 2019', a anunţat la rândul său rapperul pe reţelele sociale, evocând o 'decizie dureroasă' luată 'din respect pentru familiile (victimelor - n.r.) şi pentru a garanta securitatea publicului'. 'Bataclan este tot ce mi-aş fi dorit', le-a scris el fanilor.
Cântece, în sensul texelor juhadiste
Programarea concertelor lui Medine la Bataclan a fost denunţată de responsabili politici de dreapta şi de extrema dreapta. Ei au invocat ca motiv unele dintre cântecele sale mai vechi precum 'Don't Laik' sau 'Jihad', despre care consideră că merg în sensul tezelor jihadiste islamiste. Mişcările de extremă dreaptă au făcut apel recent pe reţelele sociale la organizarea unor manifestaţii în faţa Bataclan. 'Unele grupuri de extremă dreaptă intenţionau să organizeze manifestaţii al căror scop este de a diviza, neezitând să manipuleze şi să reaprindă durerea familiilor victimelor', a subliniat Medine pe contul său de Facebook. O asociaţie a victimelor atentatelor de la 13 noiembrie 2015, '13onze15 Fraternite Verite', a considerat că Bataclan comite 'o eroare' programându-l pe Medine. În schimb, Life for Paris, una dintre principalele asociaţii ale victimelor, a apreciat că Bataclan este 'complet liberă să-şi organizeze programul', refuzând să folosească 'memoria victimelor în scopuri politice, cum este cazul în această afacere'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă