Frații Micula au fost învinși la Curtea Constituțională în procesul cu statul român
România nu trebuie să mai plătească încă o dată suma de 376 de milioane de lei fraţilor Viorel şi Ioan Micula, cum a dispus Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiţii.
Curtea Constituţionalăa respins excepţia de neconstituţionalitate privind legislaţia în baza căreia statul român a făcut plata dispusă de tribunalul de Washington. Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă.
Cu toate acestea, deşi statul român a efectuat plata, fraţii Micula încearcă să execute statul apelând la instanţe din alte state pe al căror teritoriu există bunuri ale statului român.
Comisia Europeană intervine activ în toate litigiile în care statul român este acţionat în judecată de fraţii Micula.
Ministrul de resort, Anca Dragu apreciază că decizia Curţii Constituţionale este foarte importantă pentru autorităţi, datorită implicaţiilor financiare pe care le-ar fi avut o eventuală admitere a excepţiilor ridicate de avocaţii Grupului Micula.
Statul român a fost reprezentat în proces de juriştii din Ministerul Finanţelor Publice.
Curtea Constituţională a girat din punct de vedere constituţional mecanismul legal construit de statul român pentru punerea în aplicare a hotărârilor pronunţate de instanţele judecătoreşti sau arbitrale, cu incidenţă în domeniul ajutorului de stat, mecanism aplicat inclusiv în cazul Micula. Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă.
Fraţii Ioan şi Viorel Micula, proprietarii European Food, au câştigat, în decembrie 2013, la Curtea de Arbitraj de la Washington, un proces intentat statului român în urma sistării programului de facilităţi fiscale, iar decizia instanţei stabiliea ca ei să să primească circa 376 milioane lei, plus penalităţi.
[citeste si]
După pronunţarea hotărârii arbitrale, Ministerul Finanţelor Publice a executat integral hotărârea arbitrală, fără a renunţa la susţinerea argumentelor sale din acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale.
România, prin Ministerul Finanţelor Publice, a introdus în anul 2014 o acţiune în anularea hotărârii arbitrale din decembrie 2013. Conform practicii ICSID (International Centre for Settlement of Investment Disputes - Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii), decizia asupra acţiunii în anulare va putea fi luată cel mai devreme către sfârşitul anului 2015 sau în primul trimestru al anului 2016.
Supunerea litigiului competenţei arbitrale a ICSID a fost posibilă întrucât România a aderat la Convenţia pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state din anul 1965 prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 62/1975. Ca urmare a acestei aderări, România a acceptat ca diferendele de ordin juridic între un stat contractant şi persoana unui alt stat contractant, care sunt în relaţie directă cu o investiţie, să fie de competenţa ICSID.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News