FPTR, reacție după mutarea Guvernului cu emiterea voucherelor de vacanţă
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) solicită autorităţilor găsirea unor soluţii pentru menţinerea actualului sistem în ceea ce priveşte emiterea voucherelor de vacanţă, având în vedere că acest sistem şi-a dovedit deja eficienţa.
Reacţia FPTR vine în contextul declaraţiilor făcute de premierul Marcel Ciolacu, potrivit cărora este posibil ca voucherele de vacanţă să fie emise de către Poşta Română sau de către alte structuri ale statului.
'Guvernul României a mai încercat în anul 2014 să emită vouchere de vacanţă prin intermediul structurilor statului, respectiv prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Turism; după încercări care au durat un an de zile, s-a ajuns la concluzia că statul nu ştie cum şi nu are capacitatea să implementeze un astfel de sistem şi s-a revenit la companiile private, emitente de tichete.
Acesta întârziere de un an de zile a condus la blocarea sistemului de vouchere de vacanţă cu consecinţe grave, deoarece angajatorii privaţi nu au mai reluat nici până în ziua de azi, la acelaşi nivel, acordarea voucherelor de vacanţă', susţin reprezentanţii FPTR într-un comunicat remis miercuri.
Potrivit sursei citate, România poate risca sancţiuni din partea Curţii Europene de Justiţie dacă se va naţionaliza un sector de activitate şi se va implementa un monopol de stat.
'România este azi un stat de drept, membru al Uniunii Europene şi cu toate acestea, premierul României vorbeşte despre naţionalizarea unui sector de activitate, despre implementarea unui monopol de stat. Doar Ungaria a mai încercat naţionalizarea sistemului de tichete, iar în 2016 Curtea Europeană de Justiţie a sancţionat statul maghiar pentru această practică, fiind contrară legislaţiei europene.
Îşi doreşte statul român să se afle într-o situaţie similară şi să plătească sute de milioane de euro despăgubiri, aşa cum s-a întâmplat în Ungaria? În condiţiile în care ni se spune că este nevoie de bani la bugetul de stat, poate Guvernul României să îşi asume astfel de cheltuieli? Poşta Română a fost implicată anul trecut de Guvernul României în emiterea unor certificate de energie, care au fost numite 'carduri de energie'.
Emiterea acestor bucăţi de hârtie, fără elemente de siguranţă, s-a dovedit a fi un eşec, deoarece mecanismul de utilizare este unul foarte greoi, beneficiarii fiind nevoiţi să facă mai multe drumuri la oficiile poştale pentru decontarea integrală a sumelor', se arată în comunicatul federaţiei patronale. Operatorii economici din turism au mai spus că, din anul 2020, voucherele de vacanţă se emit doar pe carduri, iar decontarea lor se face în aceeaşi zi de către unităţile emitente de vouchere şi angajaţii pot face plăţi online pentru rezervări.
'Nu ne dorim să facem drumuri la Poştă, nu ne dorim să aşteptăm zile în şir pentru a se deconta voucherele de vacanţă, nu ne dorim ca beneficiarii de vouchere să fie nevoiţi să facă drumuri inutile pentru a face o rezervare şi să achite contravaloarea serviciilor turistice cu voucherele emise pe hârtie', afirmă reprezentanţii FPTR. De asemenea, ei atrag atenţia premierului că 'într-o lume normală' este firesc ca o companie privată să urmărească să facă profit şi este la fel de firesc ca statul să aprecieze companiile care fac profit, pentru că încasează impozit de pe urma lor.
În opinia FPTR, sistemul voucherelor de vacanţă este unul care funcţionează foarte bine şi ajută extrem de mult la refacerea forţei de muncă, la creşterea veniturilor la bugetul statului, precum şi la creşterea PIB-ului prin participarea tuturor operatorilor economici la oferta turistică lansată de structurile de primire turistică.
'Dorim să vă informăm că cea mai mare îngrijorare a operatorilor economici din turism, deţinători de agenţii şi structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare, este legată de întârzierea decontării serviciilor turistice prestate cu consecinţe în reducerea semnificativă a cash flow-ului, concomitent cu creşterea unor taxe şi impozite în perioada imediat următoare. Facem apel către dumneavoastră să dispuneţi găsirea unor soluţii pentru menţinerea actualului sistem, inclusiv prin discuţii cu emitenţii de tichete şi vouchere, având în vedere că acest sistem şi-a dovedit deja eficienţa', au concluzionat reprezentanţii federaţiei din turism.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) este singura federaţie patronală reprezentativă la nivel de sector de negociere colectivă/de activitate turism, având în componenţă angajatori care asigură venituri salariale pentru 30% din forţa de muncă angajată în turism (60.000 salariaţi) şi gestionează, într-o pondere covârşitoare, capital autohton.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News