Fox News: Planul scutului antirachetă, inclusiv componenta din România, are probleme critice
Potrivit informațiilor cuprinse în două rapoarte guvernamentale recente, proiectul scutului antirachetă atribuit administrației Barack Obama, se confruntă cu întârzieri majore, depăşiri de costuri şi probleme tehnologice critice, inclusiv componenta din România, informează Fox News în pagina online, potrivit Mediafax.
Programul administraţiei Obama prevede instalarea unor interceptori ce pot contracara eventuale rachete iraniene cu rază medie de acţiune, care ar urma să fie modernizaţi în patru faze, până în 2020. Primele faze prevăd utilizarea unor radare Aegis instalate pe nave şi un radar instalat în Turcia, iar fazele ulterioare includ mutarea radarelor Aegis în România şi Polonia.
Cele două rapoarte întocmite de Departamentul Apărării şi de anchetatorii Congresului generează îndoieli privind un program aflat în centrul planurilor SUA de a apăra Europa şi care reprezintă un subiect sensibil atât pe plan intern, cât şi în relaţia cu Rusia. Documentele afirmă că interceptorii de rachete întâmpină obstacole în producţie, radarele au puterea prea mică, iar senzorii nu pot face distincţia între un focos şi alte obiecte, potrivit agenţiei Associated Press, citată de Fox News.
Primul raport, al Comisiei Ştiinţifice de Apărare, care consiliază Departamentul Apărării, a fost publicat la sfârşitul lui 2011, arată că, deși, nu există "obstacole fundamentale" pentru sistemul european, evidenţiază, totuși, probleme majore, fără a indica modalităţi de soluţionare. Potrivit unor experţi, aceste probleme, dacă ar putea fi depăşite, ar necesita modificări substanţiale şi costisitoare.
Cel de-al doilea raport, publicat vineri de Curtea americană de Conturi (GAO), avertizează că Departamentul Apărării îşi ia angajamentul de a folosi tehnologii înainte de a fi testate, iar administraţia riscă "lacune în performanţe, creşteri neprevăzute ale costurilor, întârzieri faţă de program şi probleme la teste".
Potrivit acestui ultim raport, există mai multe elemente-cheie care se confruntă cu probleme, unul fiind chiar termenul fixat de Obama pentru a doua fază a sistemului în 2015, care a determinat Departamentul Apărării să comande zeci de interceptori, deşi nu se ştie dacă vor funcţiona. Testarea nu se va încheia mai devreme de 2013. Raportul a evidenţiat îngrijorări şi în privinţa interceptorilor prevăzuţi pentru ultimele două faze, cum ar fi probleme cu tehnologii critice ale motorului rachetei de la interceptorul din faza a treia a sistemului.
De asemenea, potrivit raportului, armata intenţionează să instaleze radarul în România încă înainte de a fi testat, existând riscul ca radarul să interfereze cu unde de telefonie mobilă, televiziune şi radio din România dacă nu va fi modificat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News