Foto - Imaginile dezastrului din Vama Veche, după ploile torenţiale de vineri noaptea şi sâmbătă dimineaţa
Plaja din Vama Veche a fost puternic afectată de ploile torenţiale care s-au abătut asupra judeţului Constanţa.
Peste 500 de apeluri care semnalau diverse situaţii de urgenţă înregistrate în urma fenomenelor meteo extreme înregistrate în judeţul Constanţa în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă au fost înregistrate de către dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".
Potrivit unei informări transmise de reprezentanţii ISU "Dobrogea" al judeţului Constanţa, apelurile au fost înregistrate până la ora 6,00 a dimineţii.
Conform sursei citate, peste 300 de pompieri sunt se află în teren, cu 21 de mijloace de intervenţie, pentru înlăturarea efectelor negative produse de furtună.
Climatologul Roxana Bojariu a explicat care au fost cauzele ploilor torenţiale şi a furtunilor de la malul mării din ultimele ore.
"Acel ciclon, sistem de joasă presiune care a staționat în zona Mării Negre, a fost alimentat și de o suprafață foarte caldă a mării, avem temperaturi record. E o cantitate foarte mare. Problema este că această cantitate mare de precipitații într-o zonă precum Dobrogea și litoral nu are în mod natural un sistem hidrografic foarte dezvoltat care să preia o parte din apă, pe de o parte, pe de altă parte nici bazine, acolo sunt foarte mici. E vorba și de seceta care a fost până acum și lucrul acesta aduce caracteristici în plus, pe un sol foarte tasat și fără resurse. Lucrul ăsta amplifică uneori efectele inundațiilor. E vorba și de contribuția schimbărilor climatice, pentru că suprafața Mării Negre are temperaturi din ce în ce mai mari. Au fost temperaturi de peste 27 grade, foarte mari", a declarat Roxana Bojariu, climatolog, la Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News