Data publicării:

Fotbalul uruguayan, în doliu după moartea unui junior de la Boston River

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Fotbalul uruguayan este în doliu după ce unul dintre juniorii clubului Boston River a încetat din viaţă la două zile după ce a suferit un infarct în timpul unui meci, informează agenţia EFE.

Federaţia uruguayană de fotbal (AUF) a decis să suspende toate meciurile programate la sfârşitul acestei săptămâni, din fotbalul profesionist, amator, feminin şi futsal, în semn de omagiu faţă de fundaşul Agustin Martinez (17 ani), care s-a prăbuşit pe gazon luni, în cursul unei partide din liga a treia uruguayană.

Fotbalistul a fost reanimat la instalaţiile sportive ale clubului Boston River, care a găzduit meciul respectiv, fiind apoi transportat la Spitalul Pasteur din Montevideo, unde a rămas conectat timp de două zile la asistenţa mecanică.

În final, medicii au decis să-l deconecteze miercuri la prânz, după ce au stabilit că Agustin nu mai avea activitate cerebrală.

Clubul Boston River, la care evoluează fostul internaţional uruguayan Sebastian "Loco" Abreu, a anunţat joi decesul lui Agustin Martinez, printr-un mesaj postat pe Twitter, în care a transmis condoleanţe familiei şi prietenilor acestuia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel