Fotbal: Xabi Alonso, judecat la Madrid pentru o presupusă fraudă fiscală
Xabi Alonso, fostul jucător al echipei de fotbal Real Madrid, a fost audiat de judecătorii unui tribunal din capitala Spaniei pentru o presupusă fraudă fiscală de 2 milioane de euro, între 2010 şi 2012, pentru care Parchetul solicită o pedeapsă de cinci ani de închisoare, informează AFP.
Procesul în faţa Audienţei provinciale din Madrid a debutat luni la ora locală 10:00 şi a continuat şi marţi, în prezenţa fostului mijlocaş internaţional spaniol în vârstă de 37 de ani, conform unui purtător de cuvânt al tribunalului. 'Eu aş fi preocupat dacă aş avea ceva de ascuns sau dacă aş fi comis nereguli, dar nu este cazul.
Merg înainte', declarase, în luna ianuarie, Alonso, actualul antrenor al echipei de rezerve a clubului Real Sociedad. Parchetul din Madrid consideră că fostul jucător al echipelor Real Sociedad, Liverpool, Real Madrid şi Bayern Munchen ar fi folosit o societate cu sediul în insula portugheză Madeira pentru a evita declararea la fiscul spaniol a veniturilor obţinute din drepturile de imagine. În consecinţă, Parchetul a cerut cinci ani de închisoare şi 4 milioane euro amendă pentru Alonso, consilierul său fiscal Ivan Zaldua şi administratorul societăţii portugheze Ignasi Maestre.
Procurorii au cerut, de asemenea, ca jucătorul să achite către Fisc şi suma pe care a încercat să o ascundă. Deşi iniţial tribunalul din Madrid clasase dosarul, considerând că este vorba de un caz de 'reglare fiscală', Parchetul şi Fiscul au contestat decizia şi dosarul a fost redeschis, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News