Fotbal: Universitatea Cluj sărbătoreşte 100 de ani de existenţă, printr-un meci amical cu PAOK Salonic
Echipa de ligă secundă FC Universitatea Cluj va sărbători 100 de ani de la înfiinţare printr-un meci amical cu PAOK Salonic, campioana Greciei la fotbal, antrenată de Răzvan Lucescu, în data de 12 iulie, pe Cluj Arena, a anunţat gruparea ardeleană pe pagina sa de Facebook.
Potrivit sursei menţionate, cele două echipe vor sta pe teren două reprize a câte 60 de minute, iar evenimentul va fi marcat de alte momente surpriză pentru fanii Şepcilor Roşii. Bilete sunt disponibile pe www.entertix.ro, iar primele 5.000 vor fi la preţuri reduse, costul lor variind între 20 şi 75 de lei. Membrii FC Universitatea Cluj beneficiază şi după epuizarea celor 5.000 de bilete de preţurile speciale.
PAOK Salonic a reuşit o performanţă istorică, să câştige după o aşteptare de 34 de ani, campionatul Greciei, devenind a doua echipă din istoria ţării care încheie campionatul neînvinsă, după performanţa celor de la Panathinaikos din 1964. Centenarul Universităţii Cluj va fi marcat, pe tot parcursul anului 2019, printr-o serie de evenimente speciale dedicate aniversării clubului. Fondat în 1919, U l-a avut ca prim preşedinte pe academicianul dr. Iuliu Haţieganu, părintele fondator al clubului.
Existenţa Universităţii Cluj a fost una marcată de istorie: în 1940, după Dictatul din Viena, s-a refugiat la Sibiu până la revenirea Ardealului de Nord la România. În 1965, a câştigat Cupa României, iar de-a lungul timpului a mai jucat alte patru finale. Este printre cele mai galonate cluburi la nivel de copii şi juniori, cu titluri naţionale la toate categoriile de vârstă şi o academie de fotbal în care cresc viitoarele generaţii de campioni. În 2016, clubul a revenit la originile sale universitare şi a demarat un proiect ambiţios, unic în peisajul fotbalistic românesc, menţionează gruparea. În clasamentul ligii secunde, după 33 de etape, FC Universitatea Cluj ocupă locul al treilea, cu 69 puncte, devansată de Academica Clinceni, 76 puncte, şi Chindia Târgovişte, 73 puncte. Primele două clasate promovează direct, iar ocupanta locului al treilea susţine un baraj cu formaţia care a terminat pe antepenultimul loc în play-out-ul Ligii I.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News