Fotbal: Turcul Cenk Şahin, dat afară de echipa germană St. Pauli, se va antrena cu Istanbul Başakşehir
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Fotbalistul turc Cenk Şahin, dat afară de echipa germană St. Pauli după o postare pe Instagram în care susţinea incursiunea militară a ţării sale în nordul Siriei, se va antrena cu Istanbul Başakşehir, a anunţat marţi acest club, potrivit agenţiei Anadolu.

'Cenk Şahin a cerut să se antreneze pe trenurile noastre ca să rămână în formă. Aici este la el acasă, aşa că uşa noastră îi este deschisă. De asemenea, sunt mândru de comentariile sale pe reţelele de socializare', a declarat marţi preşedintele lui Istanbul Başakşehir, Goksel Gumuşdag.

Şahin a jucat la această echipă înainte de a semna cu St. Pauli, în liga a doua germană. 'Noi, turcii, suntem uniţi în jurul cauzelor noastre drepte. Sunt mândru de el (Şahin) pentru curajosul lui comentariu', a spus Gumuşdag. 'Suntem alături de eroicii noştri soldaţi turci şi de armată. Ne rugăm pentru voi', a scris Şahin pe Instagram.

Turcia a trimis trupe în regiunile din Siria controlate de kurzi, iar Şahin şi-a exprimat susţinerea faţă de operaţiune, lucru ce i-a deranjat pe unii dintre suporterii lui St. Pauli. 'Cenk Şahin a fost eliberat din îndatoririle sale de a se antrena şi a juca, cu efect imediat. Factorii principali în luarea deciziilor au fost nesocotirea repetată a valorilor clubului şi necesitatea de protejare a jucătorului', a precizat clubul german într-un comunicat. Marţi, Şahin a spus că este 'onorat să fie invitat şi susţinut de preşedintele clubului turc', informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel