Data publicării:

Fotbal: Preşedintele clubului Grasshopper Zurich, ameninţat de propriii suporteri

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Preşedintele clubului elveţian de fotbal Grasshopper Zurich, Stephan Rietiker, a afirmat luni că doreşte pedepse mai dure pentru fanii care se dedau la acte de huliganism, afirmând că a fost ameninţat chiar de susţinătorii echipei.

Alegeri prezidentiale 2024

Aceştia au invadat terenul după meciul pierdut de favoriţii lor cu 4-0 duminică în faţa celor de la Lucerna, acţiune având drept consecinţă oprirea meciului, pentru a doua oară în decurs de două luni. Dacă rezultatul va fi confirmat de comisia de disciplină a Federaţiei elveţiene de fotbal, gruparea din Zurich, aflată pe ultimul loc în clasament, va fi retrogradată, după 68 de ani petrecuţi în prima ligă, perioadă în care a câştigat de 27 de ori campionatul. Voi discuta cu politicienii şi cu oficialii Federaţiei. Trebuie să acţionăm acum.

Este nevoie de un mix de măsuri represive şi dialog, este o problemă a societăţii. În Elveţia, şoferii sunt mai dur pedepsiţi decât huliganii, a spus Rietiker. Fanii nemulţumiţi şi furioşi le-au cerut jucătorilor să-şi dea jos tricourile, afirmând că nu sunt demni să le poarte, oficialii grupării cerându-le fotbaliştilor să se conformeze pentru ca lucrurile să nu degenereze şi mai mult. Intenţia a fost aceea de a linişti lucrurile. Mi-am călcat pe inimă şi le-am spus jucătorilor să-şi dea jos tricourile, altfel ne-am fi trezit cu huliganii şi în vestiare, a afirmat preşedintele clubului, adăugând că au fost formulate ameninţări clare la adresa sa şi a componenţilor echipei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel