Data actualizării:
Data publicării:

Fotbal: Manchester City - Aston Villa 3-0, în campionatul Angliei

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sport
WhatsApp

Manchester City a revenit pe poziţia a doua în campionatul de fotbal al Angliei după succesul previzibil cu nou-promovata Aston Villa, 3-0 pe teren propriu, sâmbătă, în etapa a 10-a, scrie Agerpres. 

După o primă repriză albă, campioana en titre a punctat prin Raheem Sterling (minutul 46), Kevin De Bruyne (65) şi Ilkay Gundogan (70).

City a terminat cu un om mai puţin după eliminarea lui Fernandinho din minutul 87, pentru două cartonaşe galbene. Absenţa lui Fernandinho îi va pune probleme lui Pep Guardiola la următoarea partidă, în condiţiile în care echipa sa are mai mulţi fundaşi accidentaţi.

City a depăşit-o în clasament pe Leicester City, care vineri, în primul meci al etapei, a învins-o cu 9-0 în deplasare pe Southampton, egalând recordul celei mai clare victorii din Premier League.

Pe o ploaie torenţială, golurile "vulpilor" au fost semnate de Ayoze Perez (minutele 19, 39, 57), Jamie Vardy (45, 59, 90e+4), Benjamin Chilwell (10), Youri Tielemans (17) şi James Maddison (85).

Lider este Liverpool, cu 25 de puncte (99 jocuri), urmată de Manchester City, 22 puncte, Leicester City, 20 p, Chelsea, 17 p (9 j) etc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel