Fotbal american: O nouă sfidare în NFL. Protest anti-Trump
Mai mulţi jucători din Liga profesionistă de fotbal american (NFL) l-au sfidat din nou, joi, pe preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, protestând în timpul intonării imnului naţional, cu ocazia primei etape din presezon.
Punând un genunchi pe sol, ridicând pumnul, stând pe bancă sau aşteptând la vestiare, jucătorii au organizat proteste, pe care preşedintele Donald Trump le detestă, acuzând injustiţia socială şi brutalitatea poliţiei faţă de afro-americani, începând din 2016.
În Philadelphia, căpitanul lui Eagles, campioana en titre a NFL, Malcom Jenkins, a ridicat pumnul, la fel ca şi coechipierul său De'Vante Bausby, în timp ce fundaşul Michael Bennett a rămas pe bancă în timpul imnului, la meciul cu Pittsburgh Steeelers. Conform presei americane, la partida dintre Miami Dolphins şi Tampa Bay Buccanners, jucătorii locali Kenny Stills şi Albert Wilson au îngenunchiat, în timp ce fundaşul Robert Quinn a ridicat pumnul.
Mai mulţi jucători de la Jacksonville Jaguars, precum Jalen Ramsey, Telvin Smith, Leonard Fournette şi T.J. Yeldon, nu au intrat pe teren în timpul intonării imnului, înaintea meciului cu New Orleans Saints. La partida dintre Cleveland Browns şi New York Giants, 12 jucători ai echipei newyorkeze au îngenuncheat în timpul imnului.
Trump și NFL
Prin aceste proteste, jucătorii nu îl contestă doar pe Trump, ci şi conducerea NFL, care a introdus noi reguli în acest sezon, conform cărora echipele ai căror componenţi îngenunchează în timpul imnului naţional sunt amendate, însă jucătorilor li se permite să rămână la vestiare înainte de debutul meciului. Donald Trump a salutat în luna mai aprobarea acestor noi reguli, declarând că sportivii care nu se ridică în picioare în timpul imnului 'nu ar trebui probabil să fie în ţară'.
De altfel, liderul american a făcut apel recent la NFL să-i excludă pe jucătorii care protestează în mod repetat, pe parcursul sezonului. Casa Albă a suspendat, în iunie, tradiţionala primire a campionilor NFL de către preşedinte, după ce mai mulţi dintre jucătorii de la Philadelphia Eagles au ales să nu participe la eveniment. Trump a evitat, totodată, să-i invite pe campionii NBA, Golden State Warriors, după ce LeBron James, pe atunci la Cleveland Cavaliers, a anunţat cu ocazia finalei ediţiei trecute că echipa care va ieşi învingătoare nu va merge la Casa Albă.
NFL este cea mai populară ligă din ţară, iar fotbalul american este sportul care rulează cei mai mulţi bani, având o cifră de afaceri în 2017 de aproximativ 14 miliarde dolari.
Vezi și: Protest diaspora. Cele mai importante momente Live text + Video
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News