Fotbal: Universitatea Cluj, învinsă acasă de Gloria Buzău, în Liga a II-a
FC Universitatea Cluj a fost învinsă neaşteptat de SCM Gloria Buzău cu scorul de 2-0, duminică, pe teren propriu, la Târgu Mureş, într-un meci din etapa a 4-a a Ligii a II-a de fotbal.
Echipa antrenată de Ilie Stan s-a impus prin golurile marcate de Valentin Alexandru (39) şi Dragoş Huiban (79), ambele din penalty-uri. U Cluj are doar trei puncte după patru etape, în timp ce nou-promovata Gloria este lider. SCM Gloria Buzău şi Turris Oltul Turnu Măgurele au maximum de puncte, 12, urmate de UTA Arad, 9 puncte, CSM Reşiţa, CS Mioveni (3 jocuri), Rapid, câte 7 puncte, etc.
U Cluj se află pe locul 17 din 20 de echipe, cu 3 puncte. Luni are loc partida FC Farul Constanţa - FC Petrolul Ploieşti (Stadion Farul - Constanţa, 18:00), iar marţi se va juca meciul CS Mioveni - FC Argeş (Stadionul Orăşenesc - Mioveni, 19:00).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News