Fotbal: Benzar va fi recuperat pentru meciurile cu Feroe şi Norvegia
Fundaşul dreapta Romario Benzar va putea fi recuperat pentru meciurile pe care naţionala României le va susţine cu selecţionatele Insulelor Feroe şi Norvegiei, în preliminariile EURO 2020, a anunţat, luni, Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial.
Benzar a suferit în urmă cu două zile o contuzie la nivelul genunchiului drept, nefiind inclus în lot pentru partida disputată duminică de Lecce împotriva celor de la Atalanta, în Serie A. Fundaşul s-a prezentat la lot în cursul serii de duminică, iar luni dimineaţa s-a constatat o ameliorare marcată a simptomatologiei.
Astfel, staff-ul medical al echipei naţionale a decis că Benzar poate fi recuperat în timp util pentru meciurile cu Insulele Feroe şi Norvegia. Selecţionerul Cosmin Contra anunţase duminică, la reunirea lotului, că în cazul în care Benzar nu va putea fi recuperat va chema un alt jucător la naţională. Contra a convocat un lot de 24 de jucători pentru dubla cu Feroe şi Norvegia.
Echipa naţională de fotbal a României va întâlni reprezentativa Insulelor Feroe, în 12 octombrie, de la ora 19:00, pe stadionul Torsvollur din Torshavn, şi Norvegia, la data de 15 octombrie, pe Arena Naţională din Bucureşti (ora 21:45), informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News