În scrisoarea sa, organizaţia invită cele două cluburi italiene la 'o asumare precisă şi binevenită a responsabilităţii', cerându-le totodată să dea 'semnalul că sportul, în special fotbalul, poate fi un vehicul extraordinar de valori şi un exemplu virtuos de o mare importanţă pentru public şi pentru cei mai sensibili fani, tinerii', se precizează în comunicatul comun dat publicităţii de AI împreună cu sindicatul jurnaliştilor radioteleviziunii publice italiene RAI. 'Deja la ultima ediţie a Supercoppa, dintre Juventus şi AC Milan, desfăşurată în luna ianuarie a acestui an (tot în Arabia Saudită - n.red.), organizaţiile noastre şi-au exprimat dezacordul profund pentru o alegere care să consolideze aşa-numitul 'sportwashing', strategia adoptată de multe naţiuni din Golf, în primul rând de Arabia Saudită, pentru a folosi sportul, găzduind evenimente de importanţă internaţională, pentru a abate atenţia de la situaţia drepturilor omului', se mai arată în comunicat. Juventus Torino a învins-o cu 1-0 pe AC Milan, printr-un gol marcat de Cristiano Ronaldo, în ultima ediţie a Supercupei Italiei, partida disputându-se pe stadionul Regele Abdullah din Jeddah, în faţa a 61.235 de spectatori. Juventus, campioana en titre, şi Lazio, câştigătoarea Cupei Italiei, vor juca Supercupa Italiei la o dată ce nu a fost stabilită încă, dar şi-au dat acordul ca meciul să aibă loc în Arabia Saudită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică